Asemănător vieții, Biblia este plină de triumfuri care ar fi putut foarte ușor sfârși în dezastre. Dacă eroii din acele istorisiri ar fi luat‑o la fugă, cine să‑i învinovățească? Moise a sfidat puterea lumii din vremea sa ca să‑și conducă poporul către Tărâmul Făgăduit. Gideon a condus o bandă de 300 împotriva unei armate cu mult mai numeroase.1 Samson, înarmat doar cu o falcă de măgar, a biruit singur o mie de soldați.2 Adolescentul David, cu o praștie, l‑a doborât pe uriașul Goliat, în vreme ce întreaga armată a Israelului tremura în sandale.3

Majoritatea dintre noi putem fi recunoscători că nu avem de înfruntat armate sau uriași înarmați până în dinți, însă cu toții avem frici de un fel sau altul care vin uneori pe noi cu grămada și ne copleșesc, ca niște uriași. Asemenea numărului la pantof, începe mic și crește odată cu noi. Dacă voi cădea de pe bicicletă? Dacă profesorul nu mă va plăcea? Dacă nu voi fi acceptat în echipă? Dacă încerc să o sărut? Dacă nu voi intra la școala aia? Dacă îmi pierd slujba? Dacă este cancer? Dacă îmi pierd iubirea vieții?

Întâi învățăm cum să procedăm cu fricile copilăriei alergând la părinții noștri pentru siguranță și reasigurare. Ne băgăm la ei în pat în nopțile cu furtună și tunete. Cerem să fim purtați prin întuneric. Îi apucăm de mână când suntem în preajma unui câine străin. Încetul cu încetul părinții ne învață cum să facem diferența între pericolele reale și cele imaginare și cum să procedăm cu cele reale. La fel vrea să facă Dumnezeu cu noi cu fricile noastre de adult. „Nu ești singur”, ne asigură El. „Ia‑mă de mână. Vom reuși împreună”.


  1. Vezi Judecători 7.
  2. Vezi Judecători 15:9-15.
  3. Vezi 1 Samuel 17:2-11, 32-51.