Aveam 20 de ani când am citit pentru prima oară evangheliile. Tot atunci mi-am format propriile impresii despre Dumnezeu şi despre Iisus. Până atunci credinţa mea era precară şi bazată pe lucrurile auzite de la alţii. Adevărul era că nu m-am prea gândit la acest subiect.
Pe măsură ce citeam, multe lucruri erau atât de noi că nu aveau sens pentru mine. Nu le înţelegeam dar mă atrăgeau către o direcţie nouă şi total străină. Pe atunci nu puteam spune că credeam, dar doream să cred. Cine nu şi-ar dori să facă parte dintr-o lume în care miracolele se întâmplă cu adevărat, unde cei ce greşesc sunt luaţi la întrebări, unde cei slabi şi asupriţi sunt apăraţi, iar dragostea are ultimul cuvânt? Lucruri pe care Iisus le-a spus precum: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu … veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” 1 mă făceau să doresc să cunosc mai multe. Am citit toate cele patru evanghelii şi am început din nou cu cea după Matei.
După câteva săptămâni mi-am dat seama că nu doar gândurile mele se schimbau. Aşteptasem să fiu lovit între ochi de „adevăr”, ceea ce s-a şi întâmplat, însă ceva se întâmpla şi în spirit. De fiecare dată când acceptam o afirmaţie sau o povestire, bulgărele crud al credinţei mele lovea iubirea lui Dumnezeu, precum cremenea loveşte fierul, şi săreau scântei – momente de fericire ciudată care erau în parte pace şi în parte euforie.
În cele din urmă am trecut de la evanghelii la alte părţi din Biblie şi am găsit pasaje care m-au ajutat să înţeleg ce se întâmpla înăuntrul meu. Precum psalmistul şi nenumăraţi alţii dinaintea lui şi de după el, am descoperit că „[în prezenţa ta, Dumnezeule] sunt bucurii nespuse” 2. Apostolul Petru a mers un pas mai departe şi a explicat acea legătură de la inimă la inimă pe care mi-am format-o cu Creatorul meu. „Pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” 3.
Să fie acea bucurie şi bucuria ta.