Întrebare:

De ce permite Dumnezeu suferinţa? Oare nu‑I pasă de noi?

Răspuns:

Cu siguranţă lui Dumnezeu îi pasă! Biblia ne spune: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem [au reverenţă faţă] de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână”.1

Iisus ne poate înţelege slăbiciunile pentru că şi El „a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi”.2 El ştie cu siguranţă ce înseamnă să suferi pentru că a fost torturat şi crucificat pentru păcatele lumii.

De asemenea, Biblia promite că într‑o zi toate suferinţele se vor sfârşi pentru cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu. În Rai Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.3

Între timp, avem promisiunea lui Dumnezeu din Romani 8:28 că El va face ca toate lucrurile cu care ne confruntăm să fie, într‑un fel, spre binele nostru. Suferinţa, sacrificiul și tristețea pot scoate la iveală ce e mai bun în noi, cum ar fi iubirea, înțelegerea și grija. Biblia spune: „Prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”.4 Dacă noi am descoperit dragostea lui Dumnezeu prin Iisus, aceasta ne face să dorim să împărtăşim acel răspuns şi acea dragoste şi altora, ca El să le poată alina şi suferinţa lor şi să‑i poată ajuta să‑şi rezolve problemele.

Deşi putem înţelege multe din motivele pentru suferinţă citind Cuvântul lui Dumnezeu totuşi, probabil, nu vom cunoaşte toate răspunsurile la această întrebare persistentă decât când vom ajunge în Rai. Căile lui Dumnezeu nu sunt precum căile noastre şi vor exista întotdeauna unele lucruri pe care nu le vom înţelege decât când le vom vedea aşa cum le vede Dumnezeu.5

Biblia ne spune că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”.6 Cu trecerea timpului suferinţa noastră capătă o nouă dimensiune. Prin ea devenim puţin mai înţelepţi şi puţin mai îngăduitori faţă de alţii care suferă.

Dumnezeu are un scop pentru orice permite să se întâmple chiar dacă noi nu vedem întotdeauna imediat acel scop. Tot ce trebuie să facem este să ne încredem în Dumnezeu că, dacă nu înţelegem ceva imediat, îl vom înţelege mai târziu. În ciuda pătrunderii şi înţelegerii noastre limitate, există un lucru de care putem fi întotdeauna siguri, şi anume de dragostea infailibilă a lui Dumnezeu.

Poate că uneori vom suferi şi vom plânge, dar, slavă Domnului, nu suntem fără speranţă şi fără ajutor. „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa… nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos”.7


  1. Psalmul 103:13-14
  2. Evrei 4:15
  3. Apocalipsa 21:4
  4. 2 Corinteni 1:4
  5. Isaia 55:8-9
  6. Psalmul 30:5
  7. Romani 8:38-39