Am un vecin care este meșter foarte bun. Cu ceva timp în urmă ne‑a făcut ceva reparații prin casă dar a fost tot timpul foarte morocănos și prost dispus. Când am încercat să‑l ajut sau să‑i dau vreo sugestie, îmi răspundea frustrat.
Când a terminat ce era de făcut am fost ușurată că nu mai trebuia să‑l văd pentru o vreme. Dar a venit Crăciunul și l‑am invitat să‑l petreacă cu noi, deoarece familia lui trăia departe. Eram oarecum mândră de mine că îi răspundeam cu bunătate la grosolănia lui. În seara de Crăciun părea fericit și nu își amintea de conflictul dintre noi, dar câteva zile mai târziu, când l‑am revăzut, mi‑a spus: „M‑ai învățat o lecție”. Aha! M‑am gândit eu, dar în loc ca să își ceară scuze, el a spus: „M‑ai învățat că ar trebui să mă apreciez mai mult, așa cum mă apreciezi tu!”.
Mai târziu, când m‑am rugat despre această situație, Iisus mi‑a arătat că nu am avut motivația corectă când m‑am găndit să fiu bună ca să îl învăț pe vecinul meu o lecție. Apoi mi‑am dat seama că indiferent de intențiile mele, Dumnezeu le‑a folosit spre bine. Vecinul nostru este prețios și ar trebui să se simtă iubit și apreciat.
Am citit că în filozofia japoneză există două secrete ca să te bucuri de viață și să îți îmbunătățești relațiile cu rudele sau cu colegii de muncă.
Primul este să fii recunoscător de tot ce se întâmplă, fie că este bun sau rău. Concentrează‑te pe ce este bine ca să îți creezi amintiri bune pe care nu le poți uita. Poți chiar să Îl implici pe Dumnezeu în situație aducându‑I slavă.
Al doilea ar fi că atunci când ești în conflict cu cineva să găsești ceva ce merită lăudat la el/ea. Continuă să faci lucrul acesta și să eviți criticile, iar situația va începe să se îmbunătățească de la o zi la alta.
După aceasta am început să‑l complimentez pe vecinul meu ori de câte ori îl vedeam sau când îi ceream ajutorul pe lângă casă, ceea ce se întâmpla destul de des. Am început să fac același lucru cu toți cei cu care intram în contact și, spre surprinderea meu, funcționa cu adevărat.
Haideți să aflăm prin ce trec alții, să mergem o vreme în papucii lor înainte ca să‑i judecăm și să încercăm să ne concentrăm atenția asupra calităților lor! Viața ar fi cu mult mai bună dacă am încerca să ne înțelegem mai bine unul pe celălalt! Bunătatea aduce bunătate și dragostea nu dă greș niciodată! 1
- Vezi 1 Corinteni 13:8. ↑