Cu cinci ani în urmă, când am început să îmi planific cum să îmi ating țelurile, mi s‑a părut imposibil să le ating. Însă m‑am rugat cu promisiunea: „Cel ce v‑a chemat [Dumnezeu] este credincios și va face lucrul acesta” 1, iar cu ajutorul Său am mers mai departe. Planul meu era să scriu și să creez mii de pagini de cărți pentru copii, cărți calitative de încurajare a credinței.

Iată dificultățile cu care m‑am confruntat:

  • Aveam grijă non-stop de copiii mei care erau de vârstă mică și aveau nevoi speciale și nu mai aveam deloc timp personal pentru mine.
  • Nu aveam pregătirea profesională pentru asta.
  • Nu aveam rude în apropiere care să mă ajute.
  • M‑am confruntat cu probleme de sănătate.
  • Aveam resurse limitate.

Aveam, totuși, unele atuuri:

  • Echipament: un laptop, internet, un dictafon și un aparat foto.
  • Un soț care mă susținea.
  • Copii cu o dorință nesfârșită de povești noi.
  • Prieteni care să îmi susțină proiectul și să mă ajute: să scrie, să corecteze sau să contribuie cu grafică și fotografii.

Iată metodele mele de a‑mi face treaba:

  • Rugăciune și iar rugăciune și susținerea prin rugăciune din partea altora. (Când mă rog lucrurile se întâmplă. Când nu mă rog și cred că progresul se va întâmpla de la sine, lucrurile stagnează.)
  • Thomas Edison spunea odată că succesul său se datora faptului că „nu s‑a uitat la ceas”. Oricând aveam timp, chiar și numai câteva minute, mă puneam pe treabă, indiferent de dispoziția în care mă aflam sau dacă era zi sau noapte.
  • Vizualizam țelul final și eram convinsă că îl puteam realiza.
  • Am învățat din mers, ținând cont de observațiile, de preocupările și de sugestiile copiilor mei, a celor ce îmi citeau lucrările, ale profesioniștilor, prietenilor vechi și chiar și a celor pe care nu i‑am întâlnit niciodată în persoană și cu care țineam legătura doar prin internet.
  • Să îmi păstrez concentrarea.
  • Să îmi păstrez optimismul și starea de mulțumire de sine, să caut ocaziile ce îmi stau la dispoziție, să descopăr ceva nou în fiecare zi.
  • Să nu îmi fac planuri grele, fiindcă de obicei acestea nu se împlinesc, ci să Îl las pe Iisus să mă călăuzească pas cu pas.

Rezultatul:

Am scris peste 1200 de fișiere (ceea ce înseamnă mii de pagini) de cărți noi pentru diferite vârste, povești ilustrate, postere, materiale educative și multe altele, care sunt disponibile pe site‑ul meu. Visul de a pune la dispoziția oamenilor o multitudine de materiale proaspete de inspirație și educație a devenit o realitate – și una care sporește cu fiecare zi.


  1. 1 Tesaloniceni 5:24