Cu toţii avem planuri care nu s-au materializat aşa cum am sperat, rugăciuni care parcă nu au trecut de tavan, vise sfărâmate şi ne întrebăm oare ce nu a mers bine. Ne continuăm viaţa, însă aceste aparente eşecuri ne rămân în minte cu un semn de întrebare. De ce lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum am plănuit, sau cum am sperat, sau cum m-am rugat?

În filmul de animaţie Iosif, regele viselor 1 este o scenă în care Iosif, după ce fusese vândut de fraţii săi în sclavie şi dus în Egipt, este cumpărat de Potifar şi spală podele. Parcă îşi imagina fraţii râzând şi bătându-şi joc de el. Iar situaţia îi este îngreunată şi de resentimentele şi furia înabuşită din el.

Bineînţeles că dacă ar avea cineva dreptul să fie furios şi necăjit, acesta era Iosif. Fusese trădat chiar de cei care ar fi trebuit să-l protejeze şi să-l susţină, de propria lui familie. Oricare ar fi fost planurile lui Iosif înainte, s-au spulberta şi s-au risipit peste nisipuri în lungul lui drum spre Egipt. Viitorul lui era într-adevăr negru!

Dar după cum noi ştim, iar Iosif avea să afle mai târziu, povestea nu se încheiase. După ce va trece prin alte încercări şi dificultăţi, Iosif ajunge în poziţia de a salva viitorul unei ţări şi a familiei sale. Şi prin tot ce a făcut Dumnezeu prin el, a învăţat cât de vast şi de perfect este planul lui Dumnezeu. Dumnezeu poate lua lucrurile cele mai groaznice şi le poate transforma în speranţă şi viitor. Visele lui Iosif s-au împlinit, dar nu în felul în care el se aşteptase, plănuise sau chiar îşi imaginase.

Imaginează-ţi un tablou uimitor agăţat pe peretele unui apartament. A fost pictat de un mare artist şi conţine contraste de imagine, de culoare, de forme şi de elemente pe care le-ai putea observa dacă ai privi tabloul în ansamblu. Însă tu nu eşti în apartament şi nu poţi vedea tabloul decât prin gaura cheii, iar astfel nu poţi vedea decât o parte întunecată. Poate gândeşti: Ce tablou întunecat şi deprimant! De ce nu a folosit artistul şi nişte culor mai aprinse şi nu a dat picturii mai multă lumină?

Cam aşa este deobicei felul cum ne vedem noi vieţile. Ne concentrăm asupra aspectelor întunecate, a pierderilor şi a eşecurilor. Însă în tot acest timp viaţa noastră este un tablou minunat, colorat, vioi şi luminos; problema este că noi îl privim printr-o mică gaură de cheie. Dacă ne-am vedea viaţa dintr-o perspectivă mai largă, mai completă, am observa multe alte elemente şi culori şi nuanţe, iar acea micuţă imagine s-ar preschimba într-o capodoperă uimitoare, aşa cum este într-adevăr văzută prin ochii lui Dumnezeu.

Poate că aceste pete întunecate din viaţa noastră să fie vreo prietenie pierdută, vreo despărţire dureroasă, vreo ocazie ce nu s-a materializat sau sentimentul că ţelurile şi visele noastre se destrămă uşor doar pentru că aşa e viaţa – complicată, ocupată şi nu este întotdeauna de partea noastră. Însă toate se pot schimba! Dumnezeu poate vindeca o inimă frântă dacă-I dai toate bucăţile.

Am citit recent că nu-L putem dezamăgi pe Dumnezeu fiindcă El ştie deja că nu suntem perfecţi. El este conştient de eşecurile noastre – chiar de păcatele noastre – dar continuă să ne iubească cu mai multă intensitate, mai multă grijă şi mai multă compasiune decât am putea înţelege noi. Dacă am încerca să-L înţelegem pe Dumnezeu sau planul Său şi să forţăm lucrurile să se încadreze în perspectiva noastră foarte limitată, nu am face decât să fim dezamăgiţi de noi înşine şi de El atunci când lucrurile nu se întâmplă aşa cum am visat şi am sperat.

El are visele Lui pentru vieţile noastre – vise pline de lumină şi culoare, de profunzime şi textură – şi aşteaptă cu pensula în faţa pânzei, gata să le picteze în realitate. Tot ce trebuie să facem este să-I facem loc să lucreze şi să creeze ceva minunat.

 * * *

Se întâmplă adesea ca valoare unui lucru să depindă de cel căruia i-a aparţinut. Un lucru foarte obişnuit poate avea o valoare nouă dacă a aparţinut unei persoane faimoase. În orice muzeu vom găsi o mulţime de lucruri obişnuite – haine, un baston, un stilou, piese de mobilier – care sunt de valoare doar pentru că au aparţinut şi au fost folosite de cineva important… La fel este cu creştinul. Creştinul poate fi un om obişnuit, însă primeşte o valoare, o demnitate şi o măreţie nouă deoarece el aparţine lui Dumnezeu. Măreţia creştinului constă în faptul că el aparţine lui Dumnezeu. – William Barkley (1907-1978), scriitor scoţian, prezentator radio şi tv, pastor şi profesor

  1. DreamWorks Animation, 2000 ↑