Într‑o dimineață, când am intrat în sala de clasă a profesorului meu de muzică pentru ora de vioară, am observat pe birou două viori. Atenția mi‑a fost atrasă imediat de cea mai nouă. O vioară nouă este uimitoare, cu forme minunate, cu suprafața lucioasă și fără zgârieturi și gâtul rulat în capăt, ca un sul, cu cuiele de acordaj în el.
Lângă această minunată vioară, proaspăt ieșită din mâinile vreunui lutier priceput, era o alta. Avea aceleași forme minunate, dar din loc în loc linia minunată a conturului era întreruptă de vreo crăpătură; suprafața ei era mată și zgâriată; capul era rulat, dar cuiele aveau deteriorări, iar gâtul era uzat de la mâinile care l‑au ținut atâția ani.
Iac! ar putea gândi cineva. Mai rău de atât nu se poate înainte ca vioara să se dezintegreze! Însă profesorul meu mi‑a spus că, deși viorile noi arată perfect, cele vechi sună mai frumos. Ele au fost lovite, zăngănite, căzute, uitate. Și de aceea sună mai dulce.
O vioară are nevoie de timp până își găsește sunetul și își împlinește complet vocea. Pentru a‑și atinge potențialul, o vioară trebuie să fie cântată ore în șir. Trebuie acordată și dezacordată. Corzile se pot rupe, călușul poate aluneca, cuiele se pot desface. Însă toate fac parte din acest proces.
Uneori parcă simt și eu că sunt lovită, zăngănită, căzută și uitată la nesfârșit. Uneori mă simt ciobită sau crăpată. În unele zile parcă mi se rup nervii, precum corzile viorii mele, și cu siguranță atunci nu mă simt frumoasă. Dar din toate aceste zile aparent nesfârșite de alunecări și bocănituri, învăț. Chiar dacă nu mă pot compara cu neprihănitul și frumosul, eu progresez și mă maturizez. Și tot așa cum vioara de o sută de ani este frumoasă pentru un violonist și eu sunt frumoasă pentru Iisus.
Deci, să nu te simți prost dacă ai o zi proastă, sau dacă aluneci și cazi. Poate te simți plin de ciobituri și zgârieturi, însă face parte din procesul care te ajută să te extinzi și să te îmbunătățești. Fiecare zăngănitură și lovitură te face mai înțelept, iar melodia vieții tale devine mai dulce.