Când citim în Evanghelii despre viața lui Iisus, ceva ce iese imediat în evidență este faptul că Iisus a arătat milă și bunătate oamenilor din diferite clase sociale și i‑a învățat pe ucenici să facă la fel. Vedem asta în pildele pe care le­‑a spus, precum cea cu Bunul samaritean care a arătat milă străinului bătut îngrijindu‑i rănile, cărându‑l la han și plătindu‑i cheltuielile (Luca 10:30-35).

În pilda cu fiul ripisitor, tânărul i‑a cerut tatălui său moștenirea, ceea ce în contextul acelor vremuri era ca și cum ar fi zis „aș vrea să fii mort”, apoi a plecat de acasă și și‑a risipit întreaga moștenire. La întoarcerea sa acasă, pilda ne spune că „tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l‑a sărutat mult” (Luca 15:11-32).

De‑a lungul misiunii Sale, Iisus a văzut situații în care oamenii erau în nevoie, a fost mișcat cu compasiune și i‑a ajutat (Matei 14:14). Miracolul pâinilor și peștilor este primul exemplu în acest sens, după cum ni se spune în Evanghelia după Matei:

„Iisus a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: ʼMi‑este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile așteaptă lângă Mine și n‑au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drumʼ.

Ucenicii i‑au zis: ʼDe unde să luăm în pustiul acesta atâtea pâini ca să săturăm atâta gloată?ʼ ʼCâte pâini aveți?ʼ i‑a întrebat Iisus. ʼȘapteʼ, i‑au răspuns ei, ʼși puțini peștișoriʼ”. Atunci Iisus le‑a spus oamenilor să se adune și, miraculos, a înmulțit pâinea și peștii încât au putut mânca peste patru mii de oameni și s‑au săturat (Matei 15:32-38).

Cu o altă ocazie, în Evanghelia după Luca, citim că Iisus s‑a interesat de o văduvă a cărui singur fiu tocmai murise și era dus să fie îngropat. „Când a văzut‑o i s‑a făcut milă de ea și i‑a zis: ʼNu plângeʼ. Apoi s‑a apropiat și s‑a atins de raclă. … Iisus l‑a dat înapoi maicii lui” (Luca 7:12-15).

Pe perioada cât a fost pe pământ, Iisus a fost un exemplu viu al calităților Tatălui Său, printre care și compasiunea. În Vechiul Testament citim despre compasiunea lui Dumnezeu: „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13).

„Căci Domnul mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociții Lui” (Isaia 49:13).

Cuvintele compasiune și milă sunt des folosite în zilele noastre, dar ce înseamnă mai exact compasiunea? Dicționarele o definesc ca fiind „un sentiment profund de simpatie și întristare față de cineva care suferă în vreun fel, combinat cu dorința de a face ceva pentru a‑i atenua suferința”.

Unul dintre cuvintele evreiești folosit în Vechiul Testament tradus compasiune este în legătură cu cuvântul evreiesc pentru „pântec” și exprimă compasiunea protectoare parentală față de copilul neajutorat – o emoție profundă care se traduce în fapte de slujire altruistă. Acest cuvânt este, în general, folosit ca referință pentru compasiunea lui Dumnezeu, cum ar fi în cartea Exodul, unde citim că „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie” (Exodul 34:6).

În Noul Testament un cuvânt folosit des pentru compasiune este legat de cuvântul grecesc pentru „părțile interne”, referindu‑se la emoțiile omului. Termenul transmite ideea că ești mișcat până în adâncurile sufletului tău, ceea ce te face să acționezi cu bunătate și milă. Un alt cuvânt, sumpathes, transmite înțelesul „să suferi împreună cu” sau „să suferi alături de”.

Compasiunea este un sentiment puternic față de situația sau de starea cuiva și, de asemenea, să faci ceva ca să o schimbi. Este despre a îmbunătăți starea cuiva în nevoie. Nu este compasiune dacă nu faci ceva, fie cu un cuvânt bun sau o faptă bună, fie cu o rugăciune, să susții persoana în dificultatea ei și să‑ți arăți întristarea și grija.

Poate însemna, de asemenea, să acționezi pentru a schimba situația. Poate însemna să protestezi pentru schimbarea unor legi nedrepte și să aduci dreptate socială. Poate însemna să dăruiești din timpul și din efortul tău pentru hrănirea flămânzilor, ajutorarea orfanilor, vizitarea bolnavilor și a celor care jelesc, sau să împărtășești evanghelia, să ajuți într‑un fel pe cei în nevoie.

Compasiunea este aproape asemănătoare cu empatia – să te identifici și să împărtășești sentimentele altora, să te pui în locul lor ca să înțelegi din perspectiva lor prin ce trec. Pe scurt, compasiunea face parte din dragoste.

Biblia ne spune: „Astfel, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați‑vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate” (Coloseni 3:12). Dar cum cultivăm acest aspect al iubirii? Un bun punct de început este să reflectăm la învățătura lui Iisus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:39). Când învățăm să ne punem în pielea altcuiva ne va fi mai ușor să fim buni și înțelegători.

Ne este de ajutor și dacă ne gândim la munca lui Iisus. El a văzut oamenii în nevoie – orbul, flămândul, cel întristat de moartea cuiva drag, cel bolnav, cel marginalizat – și, în loc să‑și întoarcă privirea în altă parte și să treacă mai departe, El a observat, s‑a oprit și a acționat. Este mai ușor, în viețile noastre aglomerate, să nu‑i observăm pe alții care se chinuie și sunt în nevoie și să ne preocupăm de propriile noastre probleme, nevoi și griji încât să nu îi vedem cu adevărat pe cei din jurul nostru.

Altceva ce mai poate ajuta să avem mai multă compasiune este să fim mai conștienți de iubirea Domnului pentru noi – să ne reamintim că, deși nu merităm, facem multe greșeli și suntem păcătoși, Dumnezeu a acționat în folosul nostru, chiar și cu un cost imens pentru El. Dumnezeu și‑a sacrificat Fiul preaiubit ca El să ne poate salva când am avut noi nevoie. Dumnezeu ne‑a arătat compasiune costisitoare și, gândindu‑ne la asta și mulțumindu‑i pentru asta, ne poate motiva să răspundem și noi față de alții cu iubirea și cu compasiunea Lui (1 Corinteni 5:14-15).

Iisus are compasiune pentru cei suferinzi, cei marginalizați, pentru cei săraci și în nevoie, și și‑a învățat ucenicii să facă la fel. El a spus că de fiecare dată când hrănim flămânzii, sau când arătăm ospitalitate străinilor, sau vizităm bolnavii sau pe cei din închisoare, o facem pentru El (Matei 25:37-40).

Poate ne gândim că eforturile noastre de a‑i ajuta pe alții sunt nimicuri în comparație cu ceea ce a făcut El, fiindcă Iisus a fost Dumnezeu și a putut face miracole mărețe. Însă și compasiunea arătată altora poate fi simțită ca un miracol. O mică faptă de bunătate poate avea un impact major în viața cuiva și îi poate da curajul să meargă mai departe.

Cheia ca să fim mai milostivi cu ceilalți este să‑L primim pe Iisus în inimile noastre și să fim umpluți cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Dacă ajungem să cunoaștem iubirea Lui prin comuniune apropiată cu El, reflectând la harul și bunătatea Lui pentru noi din fiecare zi, acestea ne ajută să trăim conștienți de iubirea Lui personală pentru noi. Când simțim mila, generozitatea și iubirea Lui necondiționate pentru noi suntem mai în măsură să reflectăm această compasiune și bunătate și să lăsăm iubirea Lui să curgă prin noi spre alții.

Iisus i‑a slujit pe alții cu compasiune, iar noi, ca ucenici ai Săi, suntem chemați să facem la fel.