În călătoriile mele prin țări îndepărtate, privind lucruri străvechi, o idee revenea. Mi‑am dat seama că plăcerile și comorile acestei lumi sunt trecătoare. Ca și cum ruinele mi‑ar fi spus: „Să nu ai încredere în bogățiile nesigure; puterea și faima sunt iluzorii!” Sau, după cum era scris pe mormântul unui nobil roman, ca un mesaj criptic de pe lumea cealaltă: „Așa cum sunt eu, așa vei fi și tu!”.

Mi‑a deschis ochii la realitate mai ușor decât experiența amară a autorului Eclesiastului.  El zisese: „Am ajuns mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi‑am păstrat chiar înțelepciunea. Tot ce mi‑au poftit ochii, le‑am dat; nu mi‑am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat‑o să se bucure de toată truda mea, și aceasta mi‑a fost parte din toată osteneala mea. Apoi, când m‑am uitat cu băgare de seamă la toate lucrurile pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt, și că nu este nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:9-11).

Fiecare loc care avusese în trecut gloria lui avea o poveste unică îngropată sub moloz de secole. Ocazional bucățele din această povește iasă la lumină și ne ajută să ne facem o idee despre ceea ce este dedesupt. Așa s‑a întâmplat și la recenta noastră vizită la Kangra Fort în nordul Indiei, loc numit „perla Himalaiei” de către conducătorii Mughal care controlau regiunea.

Prezentarea pe care am ascultat‑o povestea despre faptul că oamenii din împrejurimi își aduceau darurile la templele de aici. Când visteriile au devenit pline, ei au început să sape fântâni în care să ascundă comorile, însă lucrul acesta nu a trecut neobservat. În 1009 Mahmud din Ghazni a capturat orașul și, cu cămilele lui îngreunate de povară, a transportat de acolo șapte tone de monede de aur, opt tone de diamante și perle și 28 de tone de argint și ustensile de aur!

Oamenii de rând au încercat să‑și consoleze fostul conducător al orașului punând fiecare, mână de la mână, câte un rupee. Cu banii strânși au cumpărat un colier de perle pe care i l‑au făcut cadou. Colierul a rămas moștenire de familie până când a fost dăruit britanicilor în schimbul unei zone mici pe care să o conducă. Astăzi colierul este una din comorile coroanei la Londra.

Precum multe alte edificii glorioase care au ajuns una cu pământul, Kangra Fort a fost distrus foarte mult din cauza unui cutremur din 1905.

Toată această impermanență m‑a făcut să mă gândesc: Ce anume contează? Ce anume va dura? Iisus a spus că „viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui” (Luca 12:15). Dar în ce constă?

La sfârșitul Eclesiastului, autorul concluzionează: „Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor: Teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:13-14).

Iisus ne spune că cea mai mare poruncă este să‑L iubim pe Dumnezeu și să‑i iubim pe ceilalți, pentru care vom culege răsplăți cerești. Nu putem lua nimic cu noi atunci când murim, așa cum a aflat și bogatul nesăbuit din pilda lui Iisus. În loc să împartă grâul ce‑l avea în plus el a stat până târziu în noapte plănuind să construiască hambare mai mare. Dar în noaptea aceea a murit. (Vezi Luca 12:16-21.)

Goi am venit în lume și goi vom pleca, dar iată vestea cea bună: Iisus a promis că ceea ce facem din dragoste pentru Dumnezeu și pentru alții va dăinui. El ne va răsplăti acum și în viața de apoi.

Tatăl meu era avocat de divorțuri. După o viață petrecută cu oameni care se certau, a cugetat: „În final toate sunt pentru niște gunoaie. Cine ia canapeaua, sau mașina? Ce risipă! Viața înseamnă mai mult decât niște obiecte!”

Sfatul lui Pavel către tânărul Timotei era să‑L iubească pe Dumnezeu cel viu și să se încreadă în El. (Vezi 1 Timotei 6.) Putem să ne bucurăm de ceea ce avem și chiar să fim recunoscători când avem doar puțin. Să fim generoși și să‑i ajutăm pe cei în nevoie și să menținem deschise liniile de comunicare cu alții ca să le împărtășim credința noastră și să îi încurajăm.

Acestea sunt principii bune după care să trăim! Acestea sunt comori eterne pe care cutremurele nu le pot pune la pământ iar cămilele nu le pot lua.