Când munca voluntară ne-a dus pe noi, eu, soţul meu Andrew şi fata noastră Angelina, din Europa în America Centrală, am fost binecuvântaţi cu ocazia minunată de a vizita un lac liniştit din Guatemala care fusese cândva centrul bogatei culturi maya. În acest peisaj liniştit, cel mai important eveniment al zilei pentru localnici şi vizitatori era să urmărească soarele apunând după trei vulcani ce mărgineau partea vestică a lacului. Aici plăcerile vieţii sunt simple, cum ar fi înotul acolo unde izvoarele calde vulcanice ies la suprafaţă sub apa lacului, creând un amestec ciudat de rece şi cald, călduţ şi foarte cald.
Personal eu nu beau cafea dar am fost fascinată să văd cum se ajunge la ea, cum cresc boabele de cafea, cum sunt uscate, prăjite, măcinate şi în final fierte într-o delicioasă cană de cafea maro închis. Aroma te intoxica, iar gustul, după cum a spus Andrew şi Angelina, a fost divin – o cană de cafea făcută cu adevărat de casă de la început până la sfârşit.
Era o imagine ciudată – turiştii în suspendarea temporară a vieţii lor grăbite şi stresante, „civilizate”, în juxtapunere cu femeile mayaşe care ţes liniştite hainele lor minunate multicolore, unele cu bebeluşii lângă ele, cu nepoţi sau poate chiar strănepoţi dormind liniştiţi într-o pânză legată la spate sau jucându-se în linişte în apropiere. Ce contrast! Deşi mayaşii au trebuit să decidă să-şi vândă mărfurile străinilor ca să supravieţuiască, ei nu au lăsat ca stresul vieţii moderne să le polueze vieţile. Harnici şi muncitori ei ţin pasul cu lucrul, din zori şi până în noapte, producând haine tradiţionale mayaşe. Neinfluenţaţi de tendinţele modei, ei îşi poartă cu mândrie produsele proprii, tot aşa şi copiii lor. Nici nu depind de farmacii, ci îşi găsesc medicamentele de care au nevoie chiar în copacii şi plantele ce cresc local. Ei îşi produc propriile cosmetice. (Părul meu o duce mult mai bine acum după ce l-am spălat cu şamponul pe care l-am cumpărat de la ei decât cu orice alt şampon de pe piaţă, natural sau nu, pe care le-am încercat!)
Stând sub palmierii cu frunzele adiând uşor, ascultând valurile domoale ce spală ţărmul şi observând soarele ce apunea după vulcani, m-am simţit de parcă fusesem purtată în împărăţia cerească a lui Dumnezeu şi mi s-a arătat unul din motivele pentru care am fost creată – să mă bucur de toate acestea! Oamenii din ziua de azi, cu dorinţa lor de a avansa şi de a fi mereu în funte, îi consideră pe mayaşi înapoiaţi, dar eu nu sunt sigură de asta. Viteza şi stresul răpesc bucuria din viaţă, însă dacă încetinim ritmul şi ne aliniem priorităţile cu cele ale lui Dumnezeu ne regăsim această bucurie.