Vorba aceasta: „Necesitatea este mama inovației” s‑a dovedit foarte adevărată în ultima vreme, odată cu provocările aduse de pandemie, când oamenii au fost nevoiți să găsească modalități prin care să‑și întrețină familia.

Unul dintre obstacolele care par de netrecut la începutul oricărui proiect este lipsa de încredere sau de resurse. Iată două povești din Biblie în care oamenii s‑au confruntat cu provocări serioase în ceea ce privește capabilitățile și resursele lor.

Prima întâmplare este despre o văduvă care fusese căsătorită cu un fost elev al profetului Elisei. Soțul ei împrumutase bani iar acum, că era mort, cămătarul o amenința pe văduvă că‑i va vinde cei doi fii sclavi ca să‑și recupereze datoria. Văduva îi povesti lui Elisei iar acesta îi răspunse imediat: „Ce ai acasă?”

Femeia fu puțin surprinsă și răspunse „Absolut nimic”, apoi își aminti că are un vas pe jumătate plin cu ulei de măsline, și îi spuse de el lui Elisei. „Du‑te și cere vase de la toți vecinii tăi, vase goale, și nu cere puține” i‑a spus el. „Când te vei întoarce, închide ușa după tine și după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase și pune deoparte pe cele pline”. Femeia a făcut cum fusese sfătuită și, uimitor, că umplu vas după vas, toate vasele pe care le împrumutase. Așa a putut să vândă uleiul și să‑și plătească datoria.1

Cealaltă poveste s‑a întâmplat când Iisus propovăduia unei mulțimi de cel puțin 5000 de suflete. La lăsarea serii ucenicii și‑au dat seama că acești oameni aveau nevoie de hrană și fiindcă erau departe de orice loc de unde ar fi putut lua mâncare, i‑au sugerat lui Iisus să‑i lase să plece. Însă răspunsul Lui a fost: „Dați‑le voi să mănânce”.

Ucenicii au fost șocați și i‑au răspuns că nici cel mai bun salariu pe un an n‑ar fi suficient să cumpere mâncare pentru așa o mulțime – chiar dacă ar fi fost într‑un loc de unde s‑ar fi putut cumpăra mâncare – la care Iisus le‑a răspuns: „Ce mâncare aveți la voi acum?”

Au căutat și au găsit cinci pâini și doi pești. Iisus le‑a spus să‑i pună pe toți să stea jos, apoi s‑a rugat și a început să rupă pâinea și peștii și i‑a dat ucenicilor să‑i împartă. La final toți s‑au săturat și, nu numai atât, dar au adunat și 12 coșuri de rămășițe.2

Amintește‑ți că Dumnezeu poate face ceva și cu foarte puțin dacă ne punem încrederea în El și ne încredințăm căile noastre Lui, prin credință.


  1. Vezi 2 Regi 4:1-6.
  2. Vezi Marcu 6:37-44.