S-a întâmplat odată să trec cu o prietenă prin faţa unui cinematograf chiar la sfârşitul mai multor filme, când sute de oameni au invadat strada. Un bărbat s-a evidenţiat din mulţime – literar vorbind – şi a păşit către noi. Să fii avut peste doi metri, cu o alură atletică, de jucător de baschet. Vroiam să mă întorc spre Abi, să-i spun ce cred, dar ea alerga deja către el.
„Francisco, lasă-mă să te felicit!” a exclamat ea. „Sau mai bine să te îmbrăţişez! Te descurci aşa de bine! Cred că echipa ta va câştiga campionatul!”
Prin reacţia ei entuziastă şi Abi s-a evidenţiat din mulţime. Era animată şi emoţionată. Restul lumii parcă îl ignora pe acest domn. Poate că unii l-au observat, dar nu au reacţionat în nici un fel. Unii poate chiar l-au recunoscut. Mulţi însă nici măcar nu l-au sesizat, pe acest bărbat de doi metri. Erau cu mintea la problemele lor. Singură Abi, din sutele de oameni, a alergat la el, l-a salutat pe nume, a ştiut totul despre realizările sale şi l-a lăudat pentru sezonul bun pe care el şi echipa lui de baschetbal, San Antonio Spurs, l-a avut până atunci. Abi, o pasionată înrăită a sportului, a fost foarte bine dispusă şi a povestit cu mine pe tot drumul până acasă. Întâlnirea a fost excepţională pentru ea şi de-abia a aşteptat să le spună şi soţului şi copiilor. Şi parcă l-a impresionat şi pe Francisco.
A doua zi, reflectând la cele întâmplate, un gând surprinzător mi-a venit în minte. Oare câţi dintre noi îl recunoaştem pe Iisus ca fiind eroul care este? Îl recunoaştem în alţii sau în ceea ce face în jurul nostru? Alergăm entuziasmaţi către El, lăudându-L pentru bunătatea Sa şi povestind cu alţii despre El ori de câte ori avem ocazia să-L vedem?
Cei dintre noi care Îl cunoaştem pe Iisus Îl putem vedea păşind printre noi. Prezenţa Sa ne entuziasmează şi ne schimbă. Poate că nu are înfăţişarea unui baschetbalist de doi metri, ci ca a unui bebeluş, a cărui zâmbet îţi luminează ziua. Sau poate a unui prieten care ştie să spună cuvântul potrivit la momentul potrivit. Sau poate a unui doctor care se ocupă cu dexteritate de trupul tău bolnav. Sau poate te abordează ca un străin prietenos care îţi spune că Iisus te iubeşte şi vrea să vină în inima ta.
Cei dintre noi care Îl cunoaştem, Îl iubim. Noi nu ne putem abţine emoţia atunci când Îl vedem şi dorim să spunem şi altora despre El.