Ciudat cum se schimbă percepția noastră pe măsură ce îmbătrânim. Când eram foarte mic îl priveam pe fratele meu ca fiind „mare”, deși era doar cu 18 luni mai mare ca mine. Când eram în clasa I mi se părea că cei de clasa a IV-a sunt o formă superioară de viață, deși când am ajuns într‑a VI-a eram destul de mare să‑mi dau seama că cei de‑a IV-a erau încă copii.
Părinții mei le știau pe toate până am ajuns eu adolescent, când, peste noapte, au ajuns complet neștiutori. Nu mi‑i puteam imagina copii, dar acum mi‑e greu să cred că proprii mei copii sunt părinți. Bunicii mei mi s‑au părut întotdeauna bătrâni, dar acum și eu sunt bunic. Vârsta, am descoperit eu, poate fi și o simplă atitudine în fața anilor.
Robert Browning ne‑a dezvăluit secretul ca să îmbătrânim frumos când a scris:
Îmbătrânește alături de mine!
Ce e mai bun de‑abia urmează,
Ultima parte a vieții, pentru care a fost prima creată.1
Dacă aș fi citit lucrul acesta cu 30 sau 20 sau chiar cu 10 ani în urmă, nu aș fi înțeles înțelepciunea acestor cuvinte, însă acum sunt entuziasmat de ideea noilor experiențe și perspective pe care le aduce vârsta. Alții din jurul meu care se vaită de fiecare zi de naștere și se plâng de câteva riduri se pot încuraja cu următoarele rânduri ale poeziei lui Browning:
Timp nostru este în mâinile Sale,
El ce a spus: „Eu am plănuit întregul,
Tinerețea este doar jumătate; încrede‑te în Dumnezeu: nu te teme, privește totul!”
Credința în Dumnezeu și în planul Său plin de iubire pentru viețile noastre schimbă totul. Cu cât trăiesc mai mult în iubirea Sa și cu cât urmez mai aproape planul Său, cu atât sunt mai sigur că „ce e mai bun de‑abia urmează”.
- Robert Browning, „Rabbi Ben Ezra”, 1864 ↑