Chiar din şcoală îmi dădea un sentiment plăcut să încep un caiet nou. Prima pagină albă ce mirosea aşa frumos, curată şi perfectă, fără îndoituri sau urme, era atât de ademenitoare şi de promiţătoare! Poate pentru că nu eram întotdeauna atât de ordonată, atunci, iată, aveam ocazia să îmi îmbunătăţesc scrisul, sau poate pur şi simplu pentru că eram entuziasmată să încep ceva nou. Apoi, pe măsură ce zilele treceau, deveneam inevitabil din nou neglijentă şi de-abia aşteptam să arunc acel caiet şi să încep un altul nou.
Mai târziu am transferat acest sentiment de anticipare pentru planificările de început de an. Agendele sunt de tot felul de mărimi şi de forme – de la cele mari, groase, luxoase, până la cele mici, mai umile, de buzunar, care intrau foarte bine în cea mai mică poşetă a mea, apoi sunt cele electronice cu care renunţi complet la hârtie.
Cu câţiva ani în urmă, ceva mi-a schimbat punctul de vedere. Din cauza sporirii responsabilităţilor mele la lucru, ceea ce necesita un nivel mai ridicat de organizare, am început să folosesc şi un calendar mare de perete care îmi permitea să văd tot anul şi am început să notez evenimentele principale ce vor urma.
Atunci mi s-a schimbat şi perspectiva. Am simţit nevoia să am o viziune pentru întregul an şi nu doar pentru câteva prime pagini curate şi perfecte la început. Este minunat să începi cu entuziasm, cu afirmaţii măreţe şi cu cele mai bune intenţii – se spune că un început bun înseamnă jumătate din treabă făcută – însă eu am învăţat că este la fel de important să plănuieşti până la sfârşit ţelul tău, să-ţi evaluezi puterea şi să-ţi dai seama că vei avea nevoie să faci mai mulţi paşi ca să ajungi acolo, fără să mai vorbesc despre căderile inevitabile de-a lungul drumului.
Cu acest gând în minte, cele mai bune pagini ar putea fi chiar cele de la sfârşit, sau de oriunde altundeva.