Cântând în tren

Jack se cufundă în scaunul său în vagonul friguros şi îşi trase căciula pe urechi. El şi ceilalţi pasageri erau blocaţi acolo de câteva ore. Locomotiva cu aburi şi primul vagon al expresului de noapte au deraiat undeva în pustietate. Acum tot ce puteau face era să aştepte să le vină ajutoare. Era anul 1959, în mijlocul iernii şi în mijlocul nopţii; fără energie, fără căldură şi fără lumină în afară de câteva lanterne pe care conductorul şi câţiva pasageri le aveau la ei.

Jack ştia că va dura ceva timp până când, undeva pe linie, cineva îşi va da seama că expresul întârzie şi va trage alarma. Apoi vor trebui mobilizate echipele de căutare şi trimise cu prudenţă. Un alt tren ar putea să vină pe linie din cealaltă direcţie, ceea ce ar putea fi periculos că s-ar putea ciocni de expresul întârziat. Sistemul de semnalizare pe acea porţiune de cale ferată era antic, după cum ştia Jack, căci el lucra la căile ferate. Deci, după cum trase el concluzia, adevărata căutare a trenului lor deraiat nu va începe decât în zori.

Trenul se oprise brusc. Locomotiva cu aburi şi primul vagon deraiaseră şi se opriseră într-un taluz înalt de pietriş. Amândouă erau în picioare şi în mod miraculos nimeni nu a murit, deşi mecanicul şi fochistul s-au lovit puternic la cap. Ei au fost duşi în unul din vagoane să îndure frigul nopţii alături de pasagerii lor, unii dintre ei fiind şi ei răniţi. Era frustrant şi înspăimântător să ştie că se aflau acolo cu puţine şanse de a fi salvaţi înainte ca să se lumineze.

Când, de undeva din vagonul lui Jack, cineva a început să cânte. Era vechiul cântec din Al doilea Război Mondial al Verei Lynn: „The White Cliffs of Dover” („Faleza albă din Dover”). Curând toţi au început să cânte. Iar când acel cântec s-a terminat cineva a început un altul.

„Am cântat toată noaptea” îşi aminti Jack. „Nu ne-a păsat ce cântec era. Am cântat cântece populare, cântece vechi de cabaret, imnuri, chiar şi colinde. Cât timp cântam ne păstram curajul. Au venit şi alţi oameni din alte vagoane şi ne-am înghesuit unii în alţii ca să ne ţinem cald. Mulţi eram străini unii faţă de alţii însă am devenit tovarăşi de suferinţă şi ne încurajam unii pe alţii.

Eram o adunătură ciudată, de la tineri recruţi în armată care se întorceau din permisie, până la familii tinere şi oameni mai în vârstă, chiar şi câţiva lângă care nu aş vrea în mod normal să mă aflu noaptea. Însă cumva toate barierele sociale au căzut. La început, imediat ce s-a produs accidentul, un tip enorm – Clifford îl chema, după cum am aflat – a scos pe gură un torent de înjurături cum nu am auzit în tot restul vieţii mele de până atunci. Însă el a fost cel care l-a luat pe braţe pe mecanicul de tren şi l-a dus în vagonul din spate şi a stat lângă el tot restul nopţii. Dacă am întâlnit în viaţa mea vreun om care să fie cel mai neşlefuit diamant neşlefuit acela a fost Clifford.

De multe ori am fost vinovat de a judeca o carte după copertă, însă în cazul lui am greşit – şi probabil că greşisem şi în multe alte situaţii. A fost din multe puncte de vedere cea mai incredibilă noapte din viaţa mea şi m-am împrietenit rapid cu mulţi din cei aflaţi acolo. Aproape că mi-a părut rău când a sosit echipa de salvare în dimineaţa următoare”.

În acea noapte mizeră, blocaţi în pustietate, Jack şi ceilalţi pasageri îşi făcuseră prietenii pe viaţă. S-au hotărât să se reîntâlnească în fiecare an la data accidentului. Jack a participat la nunţile lor şi la unele din înmormântări. Clifford a devenit îngrijitor într-un spital apoi s-a alăturat brigăzii ambulanţei din Saint John. Se pare că el era doar de câteva săptămâni ieşit din puşcărie şi în noaptea accidentului se ducea să încheie nişte socoteli cu nişte „prieteni” de odinioară. „Acel accident m-a oprit de la a-mi distruge viaţa” i-a spus el lui Jack după câţiva ani, la una din reuniunile lor.

Jack şi-a văzut de viaţa lui şi chiar a deveni tătic. Unii ar putea spune că viaţa lui nu este excepţională, însă în acea noapte el a învăţat o lecţie excepţională care a rămas cu el mereu şi care a dorit să o împărtăşească şi cu mine. Uneori cele mai întunecate experienţe ale noastre pot ajunge cele mai bune şi pot da naştere la cele mai bune prietenii.