Oamenii folosesc de obicei calendarele ca să le reamintească de evenimentele speciale sau de lucrurile importante pe care le au de făcut, sau ca un planificator. Există un calendar special pentru tine însuți, iar Eu te ajut să îl completezi cu planurile pe care le agreez. Dacă ai încredere în Mine și Mă urmezi vei vedea că se vor împlini și dorințele secrete ale inimii tale. Calendarul vieții tale este plin cu evenimente unice, memorabile, care îți schimbă viața.
Știu că uneori te întrebi în legătură cu unele evenimente pe care Eu le‑am permis în viața ta sau în viața celor din jurul tău. Copilul Meu, Eu am un motiv pentru toate câte permit, deși vor fi multe lucruri pe care tu le vei înțelege doar parțial în viața asta și trebuie să le lași în seama Mea.
Deci, dacă luna asta este cam înnegurată pentru tine, dacă ar fi să sar în viitor și să îți arăt ce va rezulta bine din aceste dificultăți atunci ai putea vedea clar că aceste zile aparent întunecate conduc la zilele însorite și călduroase, iar ceea ce câștigi din această experiență este neprețuit.
Deci, să nu îți fie frică să Mă lași să te ajut când completezi calendarul vieții tale. Lucrurile cele mai bune revin celor care au încredere completă în Mine și se lasă bucuroși conduși de Mine.