Un oraș în care am locuit o vreme era plin de cabine telefonice părăsite. Perimate și abandonate, stăteau goale și fără zgomot, amintind straniu de vremea când erau folositoare, dar acum nu făceau decât să ocupe locul pe trotuar, folositoare doar unor păianjeni care își țeseau pânzele prin colțuri. Cu vreo 20-30 de ani în urmă aceste cabine telefonice erau vitale pentru comunicare. Dar au fost înlocuite cu telefoanele mobile și acum nu mai merită efortul nici să fie păstrate, nici să fie demontate.
Privind acele cabine telefonice vechi mă întristez. Mă duce cu gândul la oamenii care sunt blocați în trecut fiindcă nu pot, sau nu vor, să se adapteze noului. Oricine dintre noi poate ajunge așa. Dacă ne concentrăm asupra trecutului și nu a prezentului și a viitorului, ne deconectăm de lumea din jurul nostru și suntem lăsați în urmă. Lumea se schimbă mereu și trebuie să fim pregătiți să ne schimbăm odată cu ea, să învățăm îndemânări noi și să ne străduim să progresăm. Se aplică atât pentru viața noastră fizică cât și pentru cea spirituală.
Ultimul an, pentru mine, a fost plin de situații din care am avut de învățat. Schimbarea este dificilă, dar am aflat că, în final, este spre bine. A trebuit să mă adaptez unei locații și unei situații noi și să învăț unele lucruri noi.
Firea umană pare să vrea să rămână statică, dar felul cum am făcut lucrurile ieri nu este de multe ori cea mai bună abordare pentru nevoile de azi. Fie că ne schimbăm sau nu odată cu vremurile, ceea ce era de ultimă generație ieri nu mai este azi. Privește cât de repede se schimbă lumea tehnologiei și înțelegi ce spun. Recent m‑am uitat prin niște reviste vechi de electronice și m‑a pufnit râsul la ce era „inovator” pe vremea aceea, dar este depășit acum.
După cum se spune: „Vremea și valurile nu așteaptă pe nimeni”. Trebuie să ne mișcăm cu timpurile.