Moartea face parte din ciclul vieţii, dar nu este sfârşitul ei. Lucrul acesta este evident în natură, dar poate că nu se vede mai clar ca în exemplul pe care Iisus l‑a dat ucenicilor Săi atunci când îi pregătea de moartea Sa. „Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”.1
Apostolul Pavel a dezvoltat această analogie atunci când a explicat despre „sfârşitul” nostru, care va fi, de fapt, un nou început. „Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă… Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc”.2
Este greu de imaginat cum vor fi acele trupuri spirituale însă Biblia ne dă câteva indicii în istorisirea despre învierea lui Iisus şi afirmaţia lui Pavel: „El va schimba trupul stării noastre smerite şi‑l va face asemenea trupului slavei Sale”.3
Iisus a apărut ca un bărbat însă de multe ori chiar şi cei mai apropiaţi prieteni nu L‑au recunoscut imediat.4 El era materie – „carne şi oase”5 – mergea, vorbea şi putea mânca,6 însă putea să se dematerializeze şi să dispară când dorea.7
Iisus era foarte mult El însuşi, însă trupul Său a suferit o îmbunătăţire. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru noi. „Într‑o clipă, într‑o clipeală din ochi… noi vom fi schimbaţi. Atunci se va împlini cuvântul care este scris: ‚Moartea a fost înghiţită de biruinţă’ ”.8