Am auzit și am citit multe povești de încurajare despre efectele pozitive pe care le‑a avut asupra oamenilor care îmbătrânesc faptul că au acceptat această schimbare. Ei bine, acum este rândul meu! Descopăr și eu beneficiile acceptării acestei schimbări.
Sănătatea începe să mă încetinească și îmi dau seama că nu mai pot să fac la fel de multe ca înainte, deși sunt tot atât de multe de făcut ca înainte. M-am tot rugat pentru putere dar în cele din urmă am ajuns să înțeleg că sănătatea mea depinde de câteva schimbări de stil de viață. Am simțit că Iisus are să mă învețe multe lucruri dacă o iau mai încet, dacă mă ocup mai bine de mine însămi și îmi fac câteva tipare noi de lucru.
Dumnezeu se preocupă de fiecare aspect al vieților noastre și toate conlucrează pentru noi. Toate trebuie să fie în stadiul sănătos de funcționare. Aspectele în care aveam nevoie de schimbări erau în ceea ce privește dieta mea, exercițiile fizice, somnul și obiceiurile de lucru. De asemenea trebuia să fac un efort să minimizez stresul pe care l‑am permis să se acumuleze asupra mea.
Când m‑am rugat Dumnezeu mi‑a arătat să‑mi fac o listă, ca să‑mi amintească de beneficiile implementării schimbărilor de care aveam nevoie. Iată aici câteva din gândurile pe care le‑am notat pentru mine.
- Schimbarea este necesară progresului și este o partea normală și sănătoasă a vieții mele și a serviciului meu pentru Dumnezeu.
- Nu trebuie să accept lucrurile care mă împiedică. Dacă fac schimbările necesare într‑un aspect al vieții mele îmi va fi mai ușor să mă schimb și în alte aspecte.
- Iisus se bucură când vede că fac schimbările care duc spre bine.
- Iisus revarsă din harul și din dragostea Sa în momentele dificile de schimbări. Schimbarea aduce apropiere de Iisus fiindcă mă face să mă bazez pe El să mă ajute să trec cu bine prin perioada de remodelare.
- Schimbarea îți poate întări sufletul tot așa cum exercițiile fizice îți întăresc trupul.
- Dacă accept schimbările pe care mi le‑a arătat Dumnezeu să le fac, asta mă ajută să îmi depășesc instinctele firești să caut confortul, să mă mulțumesc cu puțin, și care ar face să pierd multe lucruri bune în viață.
- Când cred că schimbarea este necesară în viața mea, pot îmbrățișa schimbarea și nu mă mai îngrijorez în legătură cu ea.
- Schimbarea mă va ajuta să‑mi întăresc perseverența și credința.
- Sunt mai conștientă de puterea lui Dumnezeu fiindcă știu că nu voi fi victorioasă prin puterea mea.
- Acceptând schimbările pe care trebuie să le fac, se lărgesc și limitele zonei mele de confort. Voi fi capabilă să fac lucruri pe care nu credeam că le voi putea face.
- Pot face progrese în fiecare zi dacă învăț sau fac ceva nou, indiferent cât de mic este.
- Când exprim mulțumirile mele față de Dumnezeu pentru schimbările pe care El le‑a adus și viața mea, îmi reajustez mintea să privească schimbările ca pe ceva bun pentru care să mulțumesc.
Mi‑a fost foarte util să fac această listă și că am recitit‑o adesea. Binecuvântările și progresul rezultat din faptul că am acceptat și am îmbrățișat cu toată inima schimbările pe care Dumnezeu le‑a cerut de la mine merită sacrificiile.
Sper ca această listă să te ajute și pe tine când îmbrățișezi schimbările pe care Dumnezeu le aduce în viața ta și să descoperi bucuria pe care dorește să ți‑o dea în schimb.