Așa cum v‑am iubit Eu pe voi cu o dragoste nesfârșită, vă chem să fiți exemple vii ale iubirii Mele pentru oamenii cu care interacționați în fiecare zi. Așa cum M‑a trimis Tatăl pe Mine, vă trimit și Eu pe voi în lumea din jurul vostru (Ioan 20:21). Duhul Meu în voi vă va da compasiune pentru cei săraci în duhul și dorința să ajungeți la cei flămânzi și însetați pentru adevăr și dreptate (Matei 5:3-6).
Când vă porniți să împărtășiți veștile bune cu ceilalți, veți fi mâinile Mele care se întind spre cei în nevoie. Veți fi ochii Mei să plângeți pentru cei obosiți și triști. Veți fi picioarele Mele să mergeți o milă în plus ca să ajungeți la oameni cu mesajul Meu de dragoste, speranță, mântuire și iertare.
Primii Mei ucenici erau și ei oameni simpli ca și voi. După ce M‑am întors la Cer le‑am trimis Duhul Sfânt să‑i călăuzească și i‑am însărcinat să meargă în toată lumea ca să proclame evanghelia (Matei 28:19-20). Fiindcă au împlinit trimiterea Mea, biserica Mea a crescut iar lumea s‑a schimbat pentru totdeauna.
Fiecăruia dintre ucenicii Mei i‑a fost dată o misiune și o chemare să fie o mărturie zilnică și un exemplu viu al iubirii Mele. Ucenicii Mei sunt sarea pământului, iar Eu îi răspândesc în toate națiile ca să aducă savoarea iubirii și adevărului Meu și să facă numele Meu cunoscut în toate națiile (Matei 5:13).
