Am citit recent acest citat și mi‑a plăcut din el descrierea familiei: „Familia este compasul care ne ghidează. Familia ne dă inspirația să atingem înălțimile și mângâierea când, ocazional, ne clătinăm”.
Însă familia nu este ceva static. De fapt, în viața noastră, unul dintre cele mai importante lucruri care se schimbă cu trecerea anotimpurilor vieții este relația noastră cu familia. După cum a spus recent și fiul meu de trei ani: „Mai întâi ești băiat, apoi devii tată, apoi devii bunic”. Simplitatea unui copil!
Viața este puțin mai complicată de atât, dar un lucru este sigur, cu toții parcurgem anotimpurile vieții. Pe unele le așteptăm cu drag și suntem recunoscători pentru ele. Pe altele nu le dorim. Regele Solomon descrie ciclurile vieții în Ecleziastul 3 – anotimpurile nașterii și morții, plantării și recoltării, încercărilor și renunțărilor, ale câștigurilor și ale pierderilor, ale întristării și ale veseliei.
Există și anotimpuri de creștere, când Dumnezeu lucrează să formeze ceva nou în inimile noastre. Anotimpuri de iubire pasională – și anotimpuri uscate, când dragostea este pusă la încercare. Anotimpuri de binecuvântări – și anotimpuri când ne întrebăm unde sunt binecuvântările de care alții se bucură.
Este important să înțelegem că trecem prin diferite anotimpuri în viață și să ne dăm seama în care anotimp suntem la momentul respectiv. Deși nu putem schimba anotimpurile dificile, ne putem schimba modul în care le privim. Chiar și momentele dificile pot fi frumoase – doar dacă învățăm să le privim dintr‑o altă perspectivă. Un exemplu bun în acest sens este articolul Mariei Fontaine din această revistă („Apreciază îmbătrânirea”).