Dacă Toma ne‑ar putea povesti ce a simțit când Iisus a fost crucificat, îngropat și apoi a înviat din morți, probabil că ar povesti cam așa…

Mulți oameni citesc Evangheliile și se gândesc cât de minunat a fost să fii unul dintre discipolii lui Iisus, mai ales unul dintre cei doisprezece pe care El i‑a ales să‑i fie cei mai apropiați când a învățat oamenii și a făcut miracole. Cei trei ani și jumătate cu Învățătorul au fost minunați, pentru că El a fost minunat – perfect, de fapt.

Însă nu a fost nimic mai deosebit și mai minunat în legătură cu noi, ucenicii, iar defectele noastre s‑au văzut și mai clar în lumina prezenței Sale. Pe Petru îl lua gura pe dinainte și era impetuos. Iacov și Ioan aveau tendința să se lase duși de prea mult zel. Filip era un realist dur. Iar eu? Fiindcă am pus la îndoială puterea lui Dumnezeu după ce Iisus a înviat din morți și am vorbit despre asta, numele meu a devenit sinonim cu scepticismul.

Nu este un nume cu care să mă mândresc și nici moștenirea pe care aș fi ales să o las în urma mea, dar sunt cel puțin bucuros dacă experiența mea îi ajută pe alții. Dacă ai și tu îndoieli în legătură cu Iisus sau cu Biblia, sau cu puterea lui Dumnezeu, sau cu iubirea Sa, această poveste este pentru tine.

După ce Iisus a fost crucificat iar trupul Său a fost așezat să se odihnească, noi ne‑am ascuns, de frică, ca nu cumva dușmanii Lui să vină și după noi. Când m‑am întâlnit din nou cu ceilalți discipoli, în seara celei de‑a treia zi, mi‑am dat seama că se întâmplaseră multe în lipsa mea. Toți au început să vorbească în același timp: „L‑am văzut pe Iisus!”, „Este viu!”, „Este adevărat! Este real!”, „Și eu L‑am văzut!”

Petru a încercat să mă ajute să înțeleg. „Stăteam înghesuiți aici, încercând să înțelegem ce s‑a întâmplat cu Domnul, când Maria a intrat pe ușă cu răsuflarea tăiată.”

„Am mers la mormânt să‑i ungem trupul”, a spus Maria „dar când am ajuns, piatra era dată la o parte și trupul Lui dispăruse!”

„Am crezut că era doar o poveste ciudată”, continuă Petru. „Dar ea a continuat să insiste să mergem și noi și să vedem cu ochii noștri, iar eu și Ioan ne‑am dus. Și am găsit cum a spus ea. Mormântul era gol, mai puțin fâșiile de pânză cu care fusese înfășurat! La întoarcere mi‑am amintit de ce ne spusese El: ʼDupă cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământuluiʼ (Matei 12:40) și am început să mă întreb dacă nu cumva Iisus chiar a înviat din morți.”

Vocea lui Petru a crescut în intensitate de emoție. „Apoi s‑a întâmplat cel mai uimitor lucru! Dintr‑o dată Iisus a stat chiar acolo unde stai tu acum! Ne‑a arătat găurile cuielor din mâinile Sale și rana din coasta Lui.”

Îndoielile mele au acoperit restul cuvintelor lui Petru. Imposibil!

Alți doi au povestit lucruri asemănătoare despre întâlnirea cu un străin misterios pe drumul spre Emaus. Cleopa vorbi în numele celor doi.

„Eram aici când Maria a venit și a spus că ea și celelalte femei au găsit mormântul gol și că au văzut un înger care le‑a spus că Iisus era viu. Apoi noi doi ne‑am dus la Emaus, triști și confuzi despre ce s‑a întâmplat cu Iisus, așa cum ești și tu acum. Pe drum am întâlnit un om care ne‑a explicat profețiile din Biblie despre moartea lui Mesia, iar aceste profeții se potriveau exact lui Iisus! Dintr‑o dată ne‑am dat seama că străinul era Iisus și, în clipa următoare, El a dispărut!”

„Nu cred!” am spus eu. „Cred că vă imaginați toate astea – vedeți ce vreți să vedeți”. I‑am rugat să fie mai raționali. „Și eu îl iubesc cum îl iubiți și voi. Nu vă dați seama ce ridicol este ceea ce spuneți? Vreau să văd și să ating eu însumi găurile din mâinile Sale și rana din coasta Sa înainte să cred că este viu!”

Opt zile mai târziu eram iar cu toții împreună, când s‑a arătat cineva intrând prin zid! Era Iisus! A venit direct la mine, mi‑a zâmbit și mi‑a arătat rănile din mâinile Sale. „Toma, pune‑ți degetul aici” a spus El.

Mi‑am amintit de cuvintele mele din săptămâna trecută și m‑am rușinat. El nu fusese acolo când le spusesem celorlalți că nu voi crede până nu voi vedea și nu îl voi atinge eu însumi, dar a știut, așa cum El a știut întotdeauna cele mai adânci gânduri și sentimente ale mele.

Mi‑a luat mâna într‑a Lui și mi‑a spus: „Pune‑ți degetul în rana din coasta Mea și crede”.

Iar eu mi‑am pus și în clipa aceea toate îndoielile mele s‑au risipit. Am văzut. Am simțit. Dar și mai minunat este că L‑am privit în ochi – ochii Lui plini de iubire și de compasiune. Iubirea Lui pentru mine nu se diminuase din cauza scepticismului meu. Am fost rușinat de necredința mea, însă iubirea Lui mi‑a șters îndoielile și rușinea.

Da, am fost binecuvântat să fiu în prezența Sa, să îl aud predicând, să îl văd făcând miracole și să îl aud strigându‑mă pe nume. Am fost binecuvântat să‑L văd și să‑L ating pe Mântuitorul înviat, să fiu reasigurat de iubirea Sa pentru mine și să aud de pe buzele Lui că toate păcatele mele au fost iertate. Însă tu ai o binecuvântare și mai mare. Așa cum mi‑a spus El: „Ferice de cei ce n‑au văzut și au crezut” (Ioan 20:29).