Fiica mea, Audrey, în vârstă de doi ani, a intrat acum în lumea minunată a deciziilor – pe care, de obicei, şi le anunţă cât de tare şi de pasionat poate! Lăsând la o parte îmbufnările, mă bucur că îşi exercită liberul arbitru şi este interesant să o urmăresc cum învaţă diferitele opţiuni în cazul fiecărei decizii. În viaţă poate cere efort să iei decizii corecte, dar sper să o pot învăţa că nu trebuie să le ia singură chiar dacă noi, părinţii ei, nu suntem tot timpul cu ea ca să o ajutăm.

Pentru noi, credincioşii, luarea deciziilor ar trebui să fie o comunicare între noi şi Dumnezeu. Noi Îi aducem înainte îngrijorările noastre ştiind că El se îngrijeşte de noi 1 şi doreşte să fie prezent şi implicat în deciziile noastre. O modalitate prin care Îi putem arăta lui Dumnezeu că Îl iubim din tot sufletul, cu tot trupul şi cu toată mintea noastră este să luăm decizii care să Îi facă cinste. 2

Dar, bineînţeles, una dintre consecinţele liberului arbitru este că am putea lua şi decizii greşite, ceea ce, uneori, poate avea repercursiuni serioase. Când cineva ne-a rănit Dumnezeu ne cere să iertăm: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. 3

Biblia afirmă că Dumnezeu nu îşi mai aminteşte de păcatele noastre 4 El ne tratează ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când noi iertăm dar continuăm să ne amintim de evenimentele care ne-au rănit atunci alegem să trăim ca şi cum nu am fi iertat.

Îmi aminteşte de politicianul sud-african Nelson Mandela care, eliberat din închisoare după 27 de ani pentru că s-a opus aparheidului, a spus: „Mergând spre uşa ce ducea către poarta eliberării mele ştiam că dacă nu voi lăsa amărăciunea şi ura în urmă voi rămâne în continuare întemniţat”.


  1. Vezi 1 Petru 5:7.
  2. Vezi Luca 10:27.
  3. Efeseni 4:32
  4. Vezi Evrei 8:12.