Ce te poţi aştepta, realistic, să fii sau să realizezi? Asta depinde, în parte, şi de cum defineşti noţiunea de „realistic”. Nimeni nu ştie mai bine ca Dumnezeu de ce suntem în stare şi de cele mai multe ori definiţia Sa pentru „realistic” este „potenţial”.
El ne cunoaşte limitele – „Căci El ştie din ce suntem făcuţi; îşi aduce aminte că suntem ţărână”1 – însă ne vede şi inimile şi ne priveşte mereu din punctul de vedere a ceea ce putem deveni.
Dumnezeu se aşteaptă de la noi să facem ceea ce putem, dar nu se aşteaptă să fim perfecţi. Ştie că nu vom putea fi niciodată perfecţi şi, dacă am fi deştepţi, am înţelege şi noi că este o prostie să încercăm sau să pretindem că suntem perfecţi. Trebuie să ne facem partea noastră, însă partea noastră nu include să fim perfecţi – iată planul minunat al lui Dumnezeu!
Odată ce L‑am primit pe Iisus ca Mântuitor El trăieşte în noi. Iar dacă ţinem minte că noi suntem slabi şi imperfecţi atunci Spiritul Lui poate lucra în noi și prin noi. „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”.2 Puterea Sa se evidenţiază prin slăbiciunile noastre.3 Lui Dumnezeu îi place să facă unele lucruri uimitoare şi extraordinare prin nişte oameni imperfecţi şi foarte puţin probabil să fie aleşi, care se află în situaţii aparent imposibile. El face asta să ne arate de ce este capabil. Nu se pune niciodată problema cât suntem noi de buni sau de puternici. Este despre Dumnezeu şi bunătatea şi puterea Sa.
Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, iar El ştie că, indiferent ce s‑a întâmplat cu noi în trecut, sau indiferent de slăbiciunile sau de lipsurile noastre prezente, noi ne putem schimba; El poate lucra în cadrul și prin circumstanțele noastre. Trebuie să învăţăm să ne privim prin ochii credinţei, prin perspectiva a ceea ce putem deveni, a ceea ce poate face puterea lui Dumnezeu cu noi, a ceea ce poate fi Iisus în noi.
Deci, ce dacă nu eşti perfect? Poţi fi totuşi un creștin productiv dacă laşi Duhul lui Dumnezeu să lucreze în tine şi prin tine. Duhul Său va umple golurile micilor probleme şi imperfecţiuni. Dumnezeu nu are nevoie să fim perfecţi ca să facă minunile Sale.
Dă‑i mână liberă lui Dumnezeu să lucreze şi nu te uita la lipsurile şi la imperfecţiunile tale, ci uită‑te la El să te ajute să‑ţi atingi potenţialul maxim, să‑ţi faci partea ta şi „să lumineze lumina ta înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune și să slăvească pe Tatăl tău care este în ceruri”.4