Lumea mea a început să se schimbe cu susul în jos când felul de viață al familiei mele, cu care eram obișnuit de ani de zile, începea să se destrame. Contractul de închiriere pe termen lung pe care‑l aveam se termina și, unul câte unul, membrii echipei cu care lucram în proiectele noastre comunitare și misionare au decis să se mute. Copiii noștri, acum tineri adulți, și‑au deschis aripile și au zburat din cuib. Rămăsesem numai eu și soțul meu într‑un câmp de misiune dificil precum Africa. Nu ne simțeam deloc competenți și curajoși să continuăm cu rutina noastră obișnuită.

Chiar dacă am recunoaște că Dumnezeu ne‑a ajutat prin nenumătate teste și provocări și nu a dat greș cu promisiunile Sale de îngrijire, susținere și siguranță (Matei 7:7-8), viitorul nu părea prea pozitiv. Rămânea întrebarea despre cum ne vom descurca cu cantitatea crescândă de muncă și, încercând să îi dau de capăt, am început să mă lupt cu sentimentele de goliciune și de îngrijorare.

Depinsesem de abilitățile celorlalți membri ai echipei. Avusesem oameni talentați cu care am colaborat. De aceea nu m‑am străduit să învăț să conduc. Ar fi implicat să navighez prin jungla traficului orașului african, așa că am lăsat cu bucurie treaba asta în seama unui coleg. De asemenea nu fusese necesar să învăț cum să creez broșura noastră regulată de prezentare a proiectelor noastre. Pe lângă asta, nici vorbitul în public nu era punctul meu forte. Înainte, erau mereu colegi talentați pentru aceste treburi, iar eu aveam privilegiul de a face ceea ce știam eu cel mai bine.

Acum, că lucrurile s‑au schimbat dramatic, mintea mea a protestat: „Vai Doamne, ce s‑a întâmplat cu viața mea organizată și, oare, când va ajunge ultimul strop să reverse paharul?” Mă îngrijoram și în timpul meu de devoțiune și de rugăciune de dimineață, când mi-a venit în minte versetul din Biblie: „Încredințează‑ți soarta în mâna Domnului, încrede‑te în El și El va lucra” (Psalmul 37:5). Acesta a fost urmat de un mesaj scurt: „Încurajează‑te, Dumnezeu este în control!”

Nemulțumirile mele m‑au oprit să observ lucrurile noi pe care Dumnezeu dorea să le facă în viața mea. Timpul petrecut plângându‑mă pentru ușile ce se închideau dinspre trecut îmi obturau vederea și nici n‑am observat ferestrele ce s‑au deschis în preajma mea. Am observat că, mai ales pe măsură ce am înaintat în vârstă, am ajuns să am tendința să mă concentrez mai întâi asupra aspectelor negative și să mă plâng de ocaziile pierdute înainte ca să observ binele ce vine de obicei datorită schimbării.

Când, în cele din urmă, m‑am concetrat și asupra aspectelor pozitive ale ușilor închise, am simțit mireasma proaspătă ce venea prin ferestrele nou deschise, către care încerca Dumnezeu să‑mi atragă atenția. Mi‑am amintit ce‑mi spusese recent un prieten: „Binecuvântările vin în diferite feluri și mărimi; de fapt, de multe ori nici nu le recunoaștem”.

Deci, mi‑am luat avânt. M‑am înscris la un curs de șase luni pentru consilier terapeut și am reușit să obțin certificatul. Apoi am învățat din tutoriale cum să creez broșuri pe calculator. Apoi mi‑am luat carnetul de conducere. Aceste noi îndemânări pe care mi le‑am însușit au ajuns o mare binecuvântare în munca noastră.

Ceea ce a părut a fi o înfrângere s‑a dovedit o scară cu multe trepte în sus și înainte, iar procesul „forțat” de învățare m‑a ajutat să fiu mai capabilă în multe lucruri pentru proiectele noi pe care viața mi le‑a adus în cale. Și, mai mult, am simțit pe pielea mea ceea ce spunea C.S. Lewis: „Când pierdem o binecuvântare, de cele mai multe ori, pe neașteptate, ni se dă o alta în loc”.

Privind în urmă la cei 29 de ani în care am lucrat pe continentul african, cu toată nesiguranța, sărăcia și schimbările neașteptate, protecția mea a fost credința mea în Cuvântul lui Dumnezeu. Mi‑a dat curaj, adaptabilitate și reziliență să rezist prin momentele dificile, când energia se epuiza și capacitatea de a rezolva probleme se subția. (Vezi Romani 4:20-21.)

Mai mult, am văzut cum mi se dezvăluie un plan uimitor pentru viața mea, care nu poate fi acreditat decât călăuzirii lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă pentru mine că El este într‑adevăr în control, iar noi putem să‑L lăsăm să ne direcționeze căile.

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ʼIată drumul, mergeți pe el!ʼ, când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga” (Isaia 30:21).