Am fost mereu fascinată de poveștile celor care s‑au ridicat și și‑au schimbat viața. Chirurgul de succes care a devenit brutar, cerșetorul care a devenit magnat pe Wall Street, mămica casnică care a devenit alpinistă, cuplul care conducea o corporație de succes dar apoi au îmbrățișat minimalismul și călătoresc prin lume trăind cu o singură valiză. Poate că îmi place să știu că dacă ar fi nevoie aș putea și eu să mă schimb.
Recent, în familia mea am luat o hotărâre de schimbare, ceva ce spuneam că nu vom face niciodată: să ne mutăm din casa noastră de la țară într‑o zonă mai urbană, cu multe case și curți micuțe. Am luat această hotărâre din mai multe motive – unele mai practice, altele mai sentimentale. Însă cea mai mare surpriză a fost experiența schimbării în sine. Tot așa cum se întâmplă când deschizi geamul într‑o cameră prăfuită, iar lumina și aerul proaspăt scot la iveală pânzele de păianjen, așa se întâmplă și cu schimbarea care aduce o energie nouă și ne evidențiază aspectele din viață care încep să scârțâie din cauza lipsei de mișcare.
Mi‑am dat seama cât de temătoare eram să nu pierd controlul și că îmi forțam viața ca să îmi garanteze un anumit curs al vieții. Am învățat multe despre încrederea în Dumnezeu în această aventură numită viață. Când pierdem iluzia de a fi în control pentru toate, ne amintim cât de mult avem nevoie de Dumnezeu.
În această perioadă de schimbare am decis să continui cu schimbările, să‑mi provoc viața într‑un fel sau altul în mod regulat. Nu vreau să mă mai mut, cel puțin nu imediat, însă multe alte lucruri pot fi revizuite. Îmi place această rugăciune: „Dumnezeule, ajută‑mă să accept cu bunăvoință lucrurile pe care nu le pot schimba, să am curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a distinge diferența dintre ele.” 1
- Atribuită teologului american Reinhold Niebuhr (1892-1971). ↑