Pe când aveam 19 ani, prietenul meu de atunci mi‑a povestit de mama lui care, într‑o călătorie de afaceri, a fost într‑un restaurant unde oamenii plăteau 50$ pentru un prânz – care în ziua de azi ar fi cam de trei ori mai mult. Îmi spunea că visează la ziua în care ar putea să‑și cumpere și el un astfel de prânz. „Este libertate!” spunea el.

Cuvintele „libertate” și „abundență” descriu în principiu cam ce îmi doresc eu. Dar nu am fost întotdeauna prea clară despre până unde este stilul de viață liber și abundent și de unde începe dependența și risipa excesivă. Am privit de multe ori libertatea în ideea de libertate să mă delectez cu mâncare, băutură, distracții, cumpărături sau călătorii.

Recent am auzit mesaje similare de la trei pastori diferiți despre linia de demarcare între abundență și exces, între libertate și constrângere. Când am auzit același mesaj din trei surse diferite într‑o perioadă scurtă de timp, mi‑a atras atenția. Primele două le‑am auzit de pe YouTube, iar al treilea în biserică duminica trecută:

  • Andy Stanley: „Poftele tale nu trebuie satisfăcute.”
  • Ravo Zacharias: „Daniel a hotărât pentru sine să își limiteze poftele.” (Profetul Daniel a refuzat să mănânce carne și alte mâncăruri consistente, sau să bea vin, când a fost captiv în Babilon.)
  • Pastor Ian: „Când Dumnezeu îți oferă ceva o face ca să‑ți împlinească dorința inimii. Când dușmanul îți dă ceva o face ca să te înrobească.”

Din ianuarie anul trecut am încercat să mă abțin de la deserturi. Era început de an și ca mulți oameni îmi pusesem o rezoluție să slăbesc câteva kilograme. Prima săptămână și ceva a fost foarte greu. Pofteam foarte mult o brioșă, sau o prăjiturică sau ceva rămas de la Crăciun și a trebuit să lupt cu mine când mă sabotam cu gândul „numai una” fiindcă nu era niciodată numai una. De aceea aveam kilograme de dat jos. Dar după vreo jumătate de lună nu a mai fost așa de greu. Mi‑am „anihilat” pofta de dulciuri.

Delimitarea între libertate și exces poate fi greu de identificat, dar propun trei întrebări care ar putea fi de ajutor:

  • Ai putea rezista „doar cu una”? Dacă da, atunci poți să ai una. Dacă nu, atunci mai bine să nu ai nimic.
  • Contezi pe acel lucru să‑ți dea acea viață de libertate sau de abundență? Atunci mai bine nu. Sau îl alegi ca o expresie a abundenței și libertății pe care deja o ai? Atunci poți.
  • Te lasă cu un sentiment de poftă capricioasă? Atunci, nu. Este din dorința sinceră a inimii tale? Atunci, da.

Mă întreb dacă vechiul meu prieten este acum „liber” să mănânce prânzuri de sute de dolari? Pentru binele lui sper să‑și fi găsit o libertate abundentă de o valoare mai bună.