Un cântecel drăguţ din desenele animate creştine pe care le urmăreşte fetiţa mea sună cam aşa: „Dacă spune cineva că Îl iubeşte pe Iisus atunci ar trebui să umble aşa cum a umblat El. Să meargă şi să vorbească şi să fie ca El, în tot ceea ce face”. Mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să auzim astfel de sfaturi şi poate că le interpretăm să însemne să trăim după un anumit set de norme şi de reguli, sau să ne facem rezoluţii pe care ajungem să nu le ţinem şi ne descurajăm.
Însă pentru mine, probabil pentru că nu mă prea dau în vânt după umblatul pe jos şi nu aş merge cu oricine, a „umbla cu Dumnezeu” implică mai mult decât o simplă ascultare de Dumnezeu.
Când Dumnezeu a umblat cu Adam prin grădina Edenului, 1 ne-a arătat clar de la început că doreşte să aibă cu noi o relaţie ce implică comunicarea, dialogul şi intimitatea. Dumnezeu a umblat cu Adam, iar mai apoi cu Enoh, 2 pentru că ei erau prietenii Lui şi tot aşa doreşte să umble cu fiecare dintre noi şi fiecare dintre noi să fie prietenul Lui.
A umbla cu Dumnezeu nu garantează că lucrurile vor merge ca pe roate tot timpul. Uneori vom simţi o mare bucurie, o pasiune şi o entuziasmare în a fi prietenul lui Dumnezeu, dar alteori nu vom simţi nimic, sau poate chiar ne vom simţi distanţi faţă de El. Sentimentele sunt schimbătoare, însă Dumnezeu nu este. El este întotdeauna aproape de noi, chiar şi atunci când noi nu ne simţim aproape de El.
Dacă facem tot ce putem ca să mergem pe urmele Lui, indiferent de toanele noastre sau de ceea ce considerăm noi că este inadecvat, vom descoperi binecuvântările pe care ni le aduce faptul de a fi mai mult precum este El. Atunci vom putea spune din experienţă precum Regele David: „Ce bine este să fii aproape de Dumnezeu”. 3