Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus. 1

De câteva luni mă îndepărtasem de ceea ce știam că Dumnezeu mă chema să fac. Cred că obosisem să mă mai străduiesc. Dacă stau să mă gândesc, nu m-am îndepărtat cât mai degrabă m-am oprit să mai progresez. În orice întrecere, a te opri înseamnă a rămâne în urmă. M-am întrebat în subconștient și de ce am ales să alerg de la bun început. Am uitat de emoția alergării iar acum nu mă mai puteam gândi decât la cât de cald era asfaltul.

M-am oprit doar ca să-mi trag respirația iar restul trupei m-a și întrecut și s-a pierdut în depărtare. Sunt atât de în urmă. Însă simt o forță lângă mine. Este vocea Antrenorului meu, mereu aproape, mobilizându-mă în ciuda caracterului meu slab. De ce Îi pasă? Nu vede că sunt un învins și un delăsător? Și nu numai atât, dar am făcut și promisiuni deșarte față de El și față de alții – ceilalți alergători, sponsori, fani, prieteni, familie, cât și mie însumi.

El îmi spune că nimic din acestea nu contează; tot ce îmi cere este să uit trecutul, ultimii kilometri istovitori, să mă ridic și să alerg din nou. Eu Îi spun că nu pot; că nu pot termina cursa. Am parcurs doar vreo 15-20 de kilometri și iată că deja m-am așezat jos! Ce-L face să creadă că pot reuși?

El îmi spune că îmi va da tărie. Îmi dă un pahar cu apă rece să beau. Are un gust minunat și atunci îmi dau seama că nu mă mai oprisem ca să beau apă să mă împrospătez. Mă gândisem că nu am timp.

El îmi spune că îmi va regla ritmul alergării ca să pot termina cursa. „Dar”, am comentat eu, „nu voi câștiga dacă nu voi trage tare”.

El îmi reamintește că alerg pentru ceva mai mult decât un trofeu. Nu alerg ca să-i întrec pe ceilalți alergători. Eu alerg pentru o cauză – să-mi trec steagul de linia de sosire. Nu am început cursa ca să renunț.

Paharul este acum gol, setea mi-a fost satisfăcută și a sosit timpul să mă întorc pe drum. Sunt conștient de timpul pe care l-am pierdut stând sub copac, însă o parte din mine încă cere să mai stau jos. Pe drum este cu cinci grade mai cald! Însă asta este suficient ca să mă țină jos? M-am născut ca să alerg! mi-am spus. Dar tot nu găsesc puterea să pornesc. Nu-L pot dezamăgi! am încercat să mă auto-conving, însă umbra tot mă ținea pe loc.

Atunci am auzit, purtat de o briză ușoară în jurul meu! De după următoarea curbă mă încurajau – acei campioni ai curselor trecute. Nu, nu erau turiștii în vacanță care își sorbeau cocteilurile de partea cealaltă a gardului; aceste voci stăteau mai sus, în peluze, în locuri rezervate pentru cei ce au mers înaintea mea și care merită onoarea și recunoașterea acordate celor care au plătit prețul și au alergat până la linia de sosire.

Ei mă cheamă – ba nu, ei strigă numele meu. „Alerg ca vântul!” strigă către mine.

Acum este momentul! Inima mea se pornește dar eu încă ezit. Voi reuși? „Da”, îmi promite Antrenorul meu, „pentru că sunt cu tine și te voi călăuzi tot drumul. Nu te gândi la efort și la țelul tău. Și, mai presus de toate, nu te închide în tine, fiindcă în final, ceea ce contează este să nu renunți”.

Ca întotdeauna, primul pas este cel mai greu, dar am reușit. Presupun că asta a vrut să spună prin a alerga „cu stăruință”. Odată ce am început să alerg atunci fiecare pas, cumva, pare mai ușor decât cel dinaintea lui. Cred că o pot face. Nu, cred că o putem face împreună.

* * *

Într-o zi vei privi în urmă în viața ta și vei vedea că orice lucru important pe care l-ai realizat a fost la început o provocare pentru tine. Și așa ar trebui să fie, deoarece provocările mari sunt cele care îi pregătesc pe oamenii obișnuiți pentru un succes extraordinar.

Fiecare greutate apare cu un motiv – fie ca o experiență sau ca o lecție. O călătorie măreață nu este niciodată ușoară și nici o adversitate din cale nu a fost fără rost dacă prin ea ai învățat și ai progresat. – Angel Chernoff

Rugăciune

Îți mulțumesc, Iisus, că ești antrenorul, prietenul și cel mai mare suporter al meu. Accept invitația Ta de a merge acasă la Tine și la Tatăl Tău atunci când această cursă a vieții este gata.


  1. Evrei 12:1-2