Întrebare: Eu prefer stabilitatea și rutina în locul schimbărilor majore și dramatice, dar se pare că ultimele sunt inevitabile. Mă neliniștesc. Cum pot învăța să mă descurc în situațiile schimbătoare, ca să nu‑mi clatine întreaga lume așa de mult?

Răspuns: Ai dreptate; schimbarea este inevitabilă. De fapt, viața este o serie nesfârșită de ocolișuri și cotituri. Îți ia vreo 20 de ani să te maturizezi și o viață întreagă să devii așa cum vrea Dumnezeu să fii. Când îi ajutăm pe copiii noștri să facă față schimbărilor de creștere din viețile lor aceasta ne schimbă și pe noi aproape la fel de mult ca pe ei. Când cei dragi nouă trec prin urcușuri și coborâșuri, ne afectează și pe noi. Relațiile, la orice nivel, evoluează continuu. Lucrurile la nivel înalt – economia, politica, mediul – ne afectează. Nu scăpăm de schimbări, dar putem învăța să le folosim cel mai bine. Iată cum:

Identifică situația. Separă aspectele asupra cărora ai oarecum controlul față de cele asupra cărora nu ai control și lasă‑le pe toate în grija lui Dumnezeu care este, în final, în control asupra tot.

Înțelege situația. Separă aspectele practice de cele emoționale și ocupă‑te de fiecare corespunzător. Împreună pot părea copleșitoare, însă separat sunt, de obicei, gestionabile.

Ține‑ți mintea deschisă. Ce ai făcut sau felul cum ai făcut un lucru s‑ar putea să fi mers foarte bine până acum, dar s-ar putea să fie și alternative mai bune.

Cere ajutorul lui Dumnezeu. Circumstanțele s‑ar putea să te copleșească, însă Dumnezeu nu poate fi copleșit. „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”.1 Acesta este factorul Dumnezeu.

Rămâi pozitiv. Concentrează‑te asupra oportunităților și nu a obstacolelor.

Găsește și dăruiește susținere. Este posibil să nu fii singurul implicat. Comunică și găsește modalități să faci ca lucrurile să fie în avantajul tuturor.

Fii răbdător. Progresul este, de multe ori, un proces în trei pași – un pas înainte și doi pași înapoi.

Gândește pe termen lung. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Iisus Hristos”.2

O rugăciune pentru vremurile de schimbare

Tată ceresc, creația Ta este în continuă schimbare – anotimpurile și ciclurile în continuă mișcare. Ajută‑mă să curg și eu la fel, să nu‑mi fie frică să renunț la obiceiurile și rutinele mele confortabile ca să descopăr lucruri noi. În loc să mă cuibăresc în siguranța familiarului, ajută‑mă să mă aventurez spre noi teritorii. Ajută‑mă să nu stagnez, ci să progresez și să continui să cresc. Și, mai presus de toate, ajută‑mă să mă schimb așa cum dorești Tu să mă schimb, încât să devin tot ce știi că pot să fiu.

  1. Matei 19:26
  2. Filipeni 1:6