Când mă gândesc care sunt cei mai importanți oameni pentru mine observ că am mulți din care să aleg. Sunt bărbații și femeile din trecut cu realizări remarcabile, părinții mei minunați care mau crescut, profesorii mei și mulți alți oameni minunați care au făcut diferite sacrificii săi ajute pe alții în întreaga lume.
Mă mai gândesc și la prietenul meu Nilo. Lam întâlnit prima oară în piață, cu câțiva ani în urmă. Treceam pe acolo și lam văzut împingânduse. Vezi tu, Nilo este persoană cu dizabilități. Nu aveam prea mulți bani cu mine dar iam pus în cană mărunțișul pe care îl aveam. Sa uitat la mine cu un zâmbet minunat.
„Mulțumesc, prietene” mia răspuns, și ceva din felul cum a vorbit ma uns la suflet.
Următoarea dată când am trecut prin piață mam dus în același loc să văd dacă Nilo mai era acolo. Cum ma văzut a început să zâmbească la fel de minunat.
„Salut, prietene!” a strigat de peste drum și mia făcut cu mâna pe când eu traversam ca să îl văd.
Am vorbit o vreme și de atunci, ori de câte ori eram în piață, încercam sămi fac timp să îl văd.
„Cel face pe Nilo mai diferit decât alți oameni pe care îi văd pe marginea drumului?” am întrebato pe soția mea.
Neam gândit puțin și am ajuns la concluzia că este zâmbetul lui. În ciuda greutăților sale și a handicapului, el nu stă deprimat ca și cum șiar urî viața și lumea din jurul lui. El are mereu acel zâmbet minunat pe față și mă numește prietenul lui chiar dacă nu am prea mult săi ofer.
Iată o persoană grozavă! Este cineva pe care îl respect, cineva care poate să facă față necazurilor din viața lui cu zâmbetul pe buze și continuă să meargă mai departe în ciuda dificultăților. Dacă am putea fi și noi așa, atunci lumea ar fi un loc mai bun pentru toată lumea.