Poate ai auzit și tu unele din aceste citate cunoscute:
Lumea este scoica ta.
Nu există limite.
Cuvântul imposibil nu este în vocabularul meu.
Nu renunța niciodată.
Dacă poți să visezi un lucru, atunci poți să îl și înfăptuiești.
Cea mai bună modalitate de a cunoaște viitorul este de a‑l inventa tu însuți.
Succesul este 1% inspirație și 99% transpirație.
Pot fi niște idei destul de bune, însă eu sfârșesc prin a spune: Da, chiar așa. Ca apoi să îmi dau seama că Biblia spune ceva asemănător:
Iisus S‑a uitat țintă la ei și le‑a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”. 1
Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Iisus Hristos. 2
Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună. 3
Avraam nu s‑a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. 4
Și în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l‑a făcut să propășească. 5
Eu am o relație personală cu Iisus. Eu știu că Dumnezeu mă iubește și am sursa adevărului în mâinile mele cu Biblia și alte materiale creștine. Eu cred că am multe de oferit lumii și ar trebui să profit de toate ocaziile care îmi ies în cale pentru a sluji, a dărui, a mă împlini și a‑mi construi viața în așa fel încât cei dragi mie și Iisus să fie mândri de mine.
Deci, de ce „realitatea” mea nu este întotdeauna așa? Uneori mă simt infimă, uitată, pierdută sau că plutesc în derivă, fără niciun țel. Știu că am fost binecuvântată și am cunoștința, înțelegerea, credința și darurile spirituale prețioase. Dar uneori nu le pot face să lucreze pentru mine.
Cu cât perioada în care mă simt astfel este mai lungă cu atât mai rău mă simt, ca în cele din urmă să ajung să mă întreb dacă voi găsi vreodată acea cale către o viață mai bună, către o relație mai profundă și către un stil de viață mai sănătos. Când mă simt blocată sau nesigură, sau nesatisfăcută cu ceea ce sunt, poate deveni frustrant sau confuz să încerc să „repar” sau chiar să știu de unde să încep.
Apoi am ajuns la o concluzie care mie îmi este de ajutor: Aceasta este viața mea. Este așa cum o făuresc eu, prin harul lui Dumnezeu.
Ceea ce mi‑am dat seama era că nici chiar Dumnezeu nu poate trăi viața mea în locul meu; eu trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru deciziile mele.
Am făcut o listă cu unele din obstacolele care mă împovărează și mă împiedică.
Inerția. Este mai ușor să faci același lucru decât să te schimbi. Schimbarea traiectoriei vieții mele necesită credință, energie, sacrificiu și mișcare. Fără o hotărâre canalizată spre schimbare știu că aș rămâne în mod firesc pe calea mea obișnuită.
Teama. Frica de eșec, frica să mă fac de rușine, frica de succes, frica de pierdere, frica de prea multă muncă. Toate aceste temeri pot fi paralizante. Cred că frica ne face să ne auto-convingem că ceea ce avem nu este chiar așa de rău și că schimbarea nu își merită riscul.
Amânarea. Amânarea lucrurilor de pe o zi pe alta este rețeta stagnării.
Așteptările altora de la tine. Un lucru care mă împiedică să fac schimbări și să mă aventurez pe teritoriu necunoscut este că mă gândesc la părerile altora despre mine. Însă când voi sta în fața lui Dumnezeu să răspund pentru viața mea, El nu se va lua după ce credeau alții că trebuia să fac eu, ci după ceea ce am realizat cu adevărat.
Lipsa clarității. Înseamnă când simți că trebuie să‑ți schimbi viața, te simți agitat, sau neliniștit, dar nu știi în ce direcție să mergi sau ce să faci – așa că aștepți. Am făcut și eu așa. Însă cheia este să faci ceva în timp ce aștepți. Pe măsură ce înaintăm cu ceea ce facem ni se clarifică lucrurile pe care nu le știm.
Necesită curaj să îți asumi responsabilitatea pentru viața ta.
Necesită curaj să schimbi și să faci diferite alegeri.
Necesită curaj să îți asumi niște riscuri.
Necesită curaj să trăiești după aspirațiile tale cele mai înalte, decât să cazi pradă mediocrității.
Necesită curaj să mergi mai adânc și să devii ceea ce vrei să fii, decât să te ascunzi în spatele scuzelor sau să dai vina pe alții.
Necesită curaj să trăiești adevărul și să fii cea mai corectă expresie a ceea ce dorește Dumnezeu ca tu să fii.
Necesită curaj să îți stabilești cursul și să înfrunți furtunile ce vor urma odată ce ai făcut o schimbare.
După ce ne‑am făcut curaj să recunoaștem că avem nevoie de schimbare, pasul următor este să acționăm. Nu avem decât ziua de azi, iar ceea ce facem azi ne făurește viața, moștenirea pe care o lăsăm în urma noastră.
Deci, iată provocarea:
1) Să îmi asum responsabilitatea pentru viața mea.
2) Să recunosc obstacolele cu care mă confrunt sau care mă blochează.
3) Să am curaj.
4) Să acționez.
Dacă ne uităm la alegerile pe care le‑am făcut în viață, înfruntăm orice ne‑a oprit, căutăm voia lui Dumnezeu pentru viața noastră și Îi cerem curajul de a acționa, atunci putem fi siguri că nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. El nu îmi poate trăi viața, dar dacă voi face un pas în direcția cea bună, conform cu voia Sa, atunci El va lucra în avantajul meu și va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele meu la vremea Sa și în felul Său. 6