G.K. Chesterton a spus odată: „Obiectivul Anului Nou nu este să avem un an nou. Ci să avem un suflet nou și un nas nou, picioare noi, o șira spinării nouă, urechi noi și ochi noi”.1

Dar cum ne reînnoim sufletul? Unii găsesc răspunsul în terapii sau în antrenori personali sau în cărți de auto-ajutorare. Unii din prietenii mei au mers în pelerinaje. Oricare dintre aceste lucruri ar putea fi de ajutor. Dar s‑ar putea să fie atât de simplu precum spune în versetele: Dumnezeu, cel care „ține în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc”2 „înviorează [reface] sufletul”.3

Nu putem fi, fizic, alt om, dar putem avea o stare sufletească nouă, o preocupare nouă pentru ceea ce este în jurul nostru și o conștiință reînnoită.

În trecut mi‑am pus multe rezoluții să schimb anumite aspecte din viața mea și să înlocuiesc obiceiuri vechi cu altele noi și am avut un succes moderat.

Anul acesta Îl rog pe Dumnezeu să mă reînnoiască cu Duhul și cu iubirea Lui și să mă ajute să privesc cu alți ochi necunoscutul dinaintea mea.

Deși începutul de an poate aduce expectativă și aventură, de multe ori aduce și frământare: Oare îmi voi atinge țelurile? Voi fi sănătos? Voi avea stabilitate financiară?

Anul nou este momentul perfect să punem aceste îngrijorări – împreună cu dorințele și așteptările noastre – în mâinile lui Dumnezeu și să dăm drumul temerilor și îngrijorărilor. Eu doresc să intru în noul an cu un suflet nou și cu o credință reînnoită, să îmi pun viața și viețile celor dragi mie în mâinile lui Dumnezeu și să‑I cer Lui călăuzire și protecție la fiecare pas.

  1. A Chesterton calendar, 1976
  2. Iov 12:10
  3. Psalmul 23:3