Odată am luat parte la o întrunire în care un băiat de vreo 16 ani a cântat câteva cântece evanghelice şi pe măsură ce cânta faţa i se lumina de bucurie. Mai târziu am aflat că tânărul crescuse într-un mediu familial oribil. De la vârsta de 12 ani a fost oblicat să fure ca să-ţi întreţină familia şi după un an a ajuns să fure şi pentru a-şi întreţine obiceiul de a se droga, obicei la care îl condusese viaţa lui de delicte. Fusese arestat şi petrecuse câţiva ani în centre de corecţie. Însă într-o zi l-au întâlnit nişte tineri pe stradă şi l-au călăuzit către a-L primi pe Iisus şi de atunci viaţa lui s-a transformat complet.

Cum a avut loc acea transformare? Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. 1 Transformarea are loc prin faptul că ne uităm la Iisus. Mulţi oameni încearcă să-şi transforme vieţile prin încercările lor umane şi voinţă firească însă nu vor cunoaşte niciodată prin eforturi proprii transformarea pe care a cunoscut-o acel băiat. Niciodată! Acea transformare se produce doar atunci când privim către Iisus.

Iisus a spus: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi”. 2 Acesta este secretul unei vieţi transformate: ca Iisus să trăiască în tine şi să-şi trăiască viaţa prin tine. El va înfăptui transformarea şi îţi va schimba viaţa în bine dacă îi dai o şansă!

  1. 2 Corinteni 3:18
  2. Ioan 15:4