Îmi este greu să definesc succesul, mai ales în legătură cu munca mea. S‑ar putea spune că la orice proiect care îmi ia mai mult de 40 de ore pe săptămână din viață ar trebui să se întrevadă un oarecare succes. Ar trebui să implice o promovare, entuziasm și un sentiment de mândrie și de împlinire. Dar dacă nu este așa? Dacă te simți cam invizibil la muncă; nimeni nu te recunoaște, cu atât mai puțin să te promoveze? Asta înseamnă că nu ai succes? Dacă succesul nu este măsurat prin realizări, atunci cum este măsurat?

În ultimii ani m‑am luptat cu aceste întrebări în legătură cu cariera mea și iată câteva întrebări pe care le‑am folosit ca să îmi măsor succesul:

  • Mă prezint la datorie? Poate părea naiv, însă prima cerință pentru succes în orice domeniu este pur și simplu să te prezinți și să îți faci treaba. Zilnic sunt uimită de toți acei oameni care se lasă învinși prin simplul fapt că nu se prezintă.
  • Învăț și progresez, îmbunătățindu‑mi cunoștințele și aptitudinile?
  • Fac o treabă bună în mod consecvent? Oricine poate face prezență și poate uimi ca să atragă atenția și să fie răsplătit, însă munca pe care o faci zi de zi vorbește despre caracterul tău.
  • Îi încurajez și îi susțin și pe alții? Fac tot ce pot să îmi ajut echipa să aibă succes?

Mă străduiesc în fiecare zi să pot răspunde pozitiv la aceste întrebări. Eu cred că atunci fac tot ce pot să am un succes adevărat, fie că vine cu recunoaștere sau promovare, fie că nu.

Permite‑mi să îți împărtășesc un verset minunat pe acest subiect: „Căci nici de la Răsărit, nici de la Apus, nici din pustiu nu vine înălțarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul și înalță pe altul”.1

Nu înseamnă că nu am ambiție să progresez sau să am oportunități mari, dar am învățat să mă concentrez asupra părților pe care le pot controla, asupra atitudinii și performanței mele, și să am încredere în Dumnezeu pentru restul. Nu vreau să pierd progresul pe care Îl dorește Dumnezeu pentru mine doar pentru că supraapreciez valoarea succcesului.

  1. Psalmul 75:6-7