După ce i‑ai cerut ceva lui Dumnezeu, treci la treabă. Acționează în conformitate cu credința ta. Pune‑ți rugăciunile în mișcare către țelul tău.
Pe când păstoream o biserică din Wagoner, Oklahoma, era o fată pe nume Etta, care dorea foarte mult să meargă la un colegiu creștin. Doi ani la rând s‑a tot rugat pentru bani ca să îți plătească studiile. Situația părea imposibilă.
Într‑o zi a venit la mine în lacrimi și foarte descurajată. Eu am întrebat‑o dacă era sigură că studiul la colegiu era voia lui Dumnezeu pentru ea, iar ea mi‑a răspuns că era absolut sigură.
„Atunci eu nu aș mai aștepta”, i‑am spus. „L‑ai rugat pe Dumnezeu doi ani la rând să‑ți dea banii, dar nu ai arătat niciodată prin faptele tale că te aștepți cu adevărat să îți dea ce ai nevoie. Dacă crezi cu adevărat că El îți va răspunde la rugăciune și îți va da banii de care ai nevoie atunci ce ai face?”
„Mi‑aș împacheta hainele, aș scrie școlii că vin și aș rezolva toate cele necesare cu predarea responsabilităților mele de aici”, răspunse Etta.
„Așa aș face și eu dacă aș fi în locul tău. Bazează‑te pe promisiunea Lui și începe pregătirile, fă tot ce poți ca și cum ai avea banii în mână. Dacă cineva în care ai încredere ți‑ar fi promis acești bani, oare nu l‑ai crede? Dar dacă Dumnezeu însuși îți promite în Cuvântul Său, în Psalmi 37:4, că îți va da ceea ce îți dorești, oare nu Îl crezi?”
„Desigur că Îl cred! Și o voi dovedi! Voi merge acasă, îmi voi împacheta hainele și mă voi pregăti. Școala începe în curând și trebuie să mă grăbesc.”
Din acel moment Etta nu a mai ezitat. A continuat cu pregătirile, sigură că Banca Raiului își va deschide ferestrele exact la momentul potrivit.
Cu o zi înainte de plecare, Etta mi‑a telefonat să‑mi spună că avea hainele și lucrurile pregătite, dar că nu avea o valiză. Prin telefon a invocat promisiunea Scripturii: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă”. 1
Cam după o oră am primit un telefon de la o prietenă. Își făcuse curat prin casă și a sortat o serie de lucruri de care nu avea nevoie și pe care dorea să le doneze, printre care și o valiză mare. Se întreba dacă îmi este de folos.
„Să știi că tu răspunzi unei solicitări divine”, i‑am răspuns râzând „dar ai greșit adresa. Domnul dorește ca valiza să ajungă la casa lui Etta”.
În seara următoare, câțiva dintre noi ne‑am dus la gară să ne luăm rămas bun de la Etta, înainte să meargă la colegiu. „Nu am primit încă banii, de aceea nu mi‑am cumpărat încă biletul de tren”, mi‑a șoptit ea, „dar nu mă îngrijorez deloc. Sunt absolut sigură că Domnul mi‑a auzit rugăciunea și știu că am aceea ce I‑am cerut”. 2
M‑am gândit că trebuie să fie vreo greșeală pe undeva. Știam că unii membrii ai congregației noastre au făcut chetă pentru Etta, dar nu știam de ce ea nu primise încă banii.
Chiar atunci am auzit fluierul trenului în depărtare și i‑am văzut lumina. Nu mai era timp. Ce puteam spune?
Dintr‑o dată l‑am văzut alergând spre noi pe unul dintre cei care adunaseră bani pentru Etta. „Lucram la birou și mi‑am amintit de banii pe care ceilalți mi i‑au dat pentru Etta”, spuse el. „Și aici mai este un dar și din partea mea și a soției”.
„Și asta din partea mea”, spuse un alt prieten care tocmai sosi să își ia rămas bun și el de la Etta.
„În vagoane!” strigă conductorul. „În vagoane!”
„Înainte cu promisiunile lui Dumnezeu!” i‑am spus eu lui Etta. „Merită să crezi, nu‑i așa?”
„Este minunat”, răspunse ea, „pur și simplu minunat, ce poate face credința!”