Le‑am spus ucenicilor Mei că fiecare fir de păr din capul lor este numărat și că nu există vrăbiuță care să cadă la pământ fără ca Tatăl Meu să știe de ea. Le‑am spus că nu trebuie să se îngrijoreze pentru nevoile lor materiale, că dacă au încredere în Mine și Mă urmează, Mă voi asigura că nevoile lor vor fi împlinite. 1

Lucrul acesta poate părea nerealist în lumea materialistă de azi, în care goana după bani pare mai importantă decât orice altceva. Timpurile s‑au schimbat, însă promisiunile Mele nu s‑au schimbat. Ele sunt la fel de sigure precum au fost și cu 2000 de ani în urmă.  Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și ascultați de Cuvântul Meu pe cât de bine puteți, iar Tatăl Meu vă va da tot ce aveți nevoie. 2

Când Mă iubești și încerci să urmezi exemplul Meu de iubire și de grijă pentru alții, Dumnezeu va avea grijă de tine. Asta nu înseamnă să te aștepți la o viață ușoară de lux. Chiar și momentele dificile fac parte din planul Tatălui ceresc de a‑ți modela caracterul. Și tot așa cum un tată pământesc nu dă automat copiilor săi tot ce‑și doresc, nici Tatăl Meu nu îți dă tot ce îți dorești. El îți dă ceea ce ai nevoie și ceea ce știe că este cel mai bine pentru tine – nu doar pentru trupul tău, dar mai important, pentru sufletul tău nemuritor.

  1. Vezi Matei 6:31-32.
  2. Vezi Matei 6:33.