Ți s‑a întâmplat vreodată să te bucuri de o lectură plăcută când, dintr‑o dată, un citat de izbește între ochi? În The Furious Longing of God,1 Brennan Manning scrie:

Am hotărât că dacă aș avea ocazia să‑mi trăiesc din nou viața, aș urca mai mulți munți, aș înota mai multe râuri și aș privi mai multe apusuri; m‑aș debarasa de sticla de apă caldă, de pelerina de ploaie, de umbrelă, parașută și plută; aș merge cu picioarele goale primăvara devreme și aș sta afară până târziu toamna; dar nu aș dedica niciun minut să‑mi monitorizez progresul spiritual. Nici măcar unul.

Mi‑a plăcut prima parte, fiindcă în anii mei contemplativi de bătrânețe îmi place să meditez asupra lucrurilor simple din viață. Însă partea: „dar nu aș dedica niciun minut să‑mi monitorizez progresul spiritual. Nici măcar unul.” – oare ce însemna?

Am recitit‑o de mai multe ori, încet, până când mi‑a venit în minte cuvântul har. Să mergi cu Dumnezeu înseamnă o călătorie spirituală care durează viața asta și după aceea. Dumnezeu nu pare să se grăbească și, când mergem alături de El, El ne atrage atenția asupra diferitelor învățăminte. Uneori le înțeleg din prima, alteori se pare că trebuie să repet lecția de mai multe ori până să înțeleg. Tot așa cum trebuie să facă părinții cu copiii lor.

Însă viața noastră nu înseamnă să urci o scară până ajungi în vârful expertizei spirituale, în speranța de a câștiga mai multe puncte sau binecuvântări dacă ne‑am străduit îndeajuns. Iisus a spus că dacă am căutat mai întâi Împărăția Lui, atunci toate celelalte lucruri ni se vor aranja.2

Deci, trebuie să mă străduiesc sau nu? Scriitorul își încheie gândul scriind:

Ce aș face, de fapt, dacă aș putea să le fac din nou? … Aș face pur și simplu următorul lucru în iubire.

Cred că dacă aș trăi în umbra harului și iubirii Lui, atunci toate celelalte lucruri din viața mea se vor aranja.

  1. Brennan Manning, The Furious Longing of God (David C. Cook, 2009). Kindle
  2. Vezi Matei 6:33.