Cu o zi înainte de Ziua Recunoștinței am văzut un articol despre „Operațiunea curcanul” aici în Austin, Texas. Organizația chema voluntari ca să ajute la servirea și împachetarea mâncării pentru cei mai puțin norocoși, care nu aveau o cină minunată ca a mea de care să se bucure. Curcan, cartofi piure, sos, umplutură, jeleu de afine, mazăre și morcovi, caserolă de fasole verde, plăcintă de dovleac… și asta era doar începutul!

În dimineața următoare, eu și prietena mea ne-am pornit de dimineață să ne oferim voluntare. Am ajuns la restaurantul imens și am văzut imediat o mulțime de alți voluntari. Era o coadă lungă de mașini care așteptau să intre în parcarea deja plină și o mulțime de oameni, parcă cu sutele, așteptau în afara restaurantului ca să primească instrucțiuni. Nu mă așteptam la așa ceva.

Am aflat mai târziu că erau peste 1500 de voluntari, o adevărată provocare doar să le dai tuturor ceva de făcut, însă organizatorii – și ei voluntari – au făcut o treabă bună cu organizarea. Erau echipe care tăiau carnea, altele care pasau cartofii, fiecare aspect al mesei de Ziua Recunoștinței era aranjat, plus organizarea donației de haine și paltoane. Copiii desenau pe cutiile de ambalat mâncarea, adăugând un strop de veselie și de personalitate pachetelor. Eu am ajuns să conduc echipa „plăcinta”.

Pe la jumătatea dimineții, cu plăcinta tăiată și împachetată, m-am alăturat echipei care ambala mâncarea de cină. Fiecare voluntar lua o cutie goală, o ducea pe la toate mesele de servire, o închidea și o dădea echipei de distribuție. Așteptam de ceva vreme în rând așa că am început să conversez cu o doamnă din spatele meu. Am simțit instantaneu o conexiune între noi și am vorbit mai bine de o oră despre viețile noastre, despre călătoriile noastre și despre familiile noastre.

În câteva ore, câteva mii de pachete de mâncare fuseseră pregătite, servite și ambalate iar șoferii voluntari le-au luat ca să fie distribuite nevoiașilor. Cânta muzica, atmosfera era electrică de entuziasm și de un spirit puternic de camaraderie. După curățenie oamenii au început să plece la casele lor, la fel și noi.

În drum spre casă am povestit cu prietena mea despre cum ne-a fost fiecăreia. Am observat un grup de oameni fără adăpost pe lângă autostradă și am observat că aveau cutii cu mâncarea pregătită de noi. Am vorbit despre oamenii alături de care lucrasem – un pompier, o doamnă care organiza profesional evenimente de binefacere și a ajutat ca lucrurile să meargă mai ușor, apoi evidentele cupluri de vârstnici, persoana ce lucra la catering și insista ca toți voluntarii să poarte plase de păr și așa mai departe. Erau oamenii de toate profesiile, tineri și vârstnici, bogați și săraci – cu toții dispuși să-și doneze câteva ore din ziua lor liberă pentru a sărbători nenumăratele noastre binecuvântări.

A doua zi cineva m-a întrebat cum a fost la voluntariat și ce mi-a rămas cel mai puternic în minte a fost întâlnirea cu doamna la coada de servire. Mă bucur că nu am ratat această întâlnire, dar trebuie să spun că aș fi putut-o rata foarte ușor. Vezi tu, m-am simțit puțin nelalocul meu în acel loc. Unii oameni veniseră cu familia sau cu un grup de prieteni și povesteau cu ei, dar eu nu cunoșteam pe nimeni în jurul meu. Nu știu de ce uneori uit că ceilalți oameni sunt ca și mine. Uneori mi se pare că toți ceilalți își au situația sub control, sunt 100% fericiți, nu au probleme, au viața bine plănuită și au suficienți prieteni. În acea zi mi s-a reamintit cât de neadevărat este de obicei lucrul acesta și că oricine (sau aproape oricine) caută să interacționeze cu alții, să fie prietenos și poate chiar să aibă o legătură mai profundă.

Ceea ce am primit eu de Ziua Recunoștinței a fost să mi se reamintească să fac primul pas. Să mă deschid față de alții. Să inițiez o conversație. Să-I dau lui Iisus o șansă să pună pe cineva în calea mea care are nevoie de un prieten și cu care, probabil, în timp, voi putea să-mi împărtășesc credința. Dacă fac ceea ce pot – să depun puțin efort, să acționez – oricât de puțin, pot avea încredere în El să mă mențină într-o poziție de utilitate indiferent de limitările mele personale.

* * *

Rețeta pentru fericire

Înainte ca să începi, pune-ți un șorț rezistent la pete care să te protejeze de picăturile de amărăciune și de acreala vieții. Într-un castron dintr-un material rezistent, capabil să reziste la lovituri, căderi și ciobiri, amestecă următoarele ingrediente:

—2 linguri pline de recunoștință
—1 ½ linguri de satisfacție
—un bulgăre de generozitate
—3 picături de sirop concentrat de optimism
—un strop de zâmbet luminos
—o sămânță de credință
—o cană din Elixirul Fericirii

Asezonează cu o cantitate generoasă de umor sănătos.

Amestecă toate ingredientele cu entuziasm și servește-le la o masă mare și veselă, suficient de mare încât să încapă toți cei pe care îi întâlnești.