„Mari-i-i-ie!” răsuna prin casă vocea stresată a soţului meu, Ivo.
„Unde ai zis că este cămaşa mea verde?”
„Este în dulap, pe stânga, între cămăşile albe şi jachetă.”
„Nu o găsesc!”

I-am urmat vocea pe scări în sus până în camera noastră.

„Sunt în întârziere şi nu este acolo unde ai zis!”
„Nu te panica. Ţi-o aduc eu.”
Mi-am băgat o clipă capul în dulap şi i-am scos umeraşul cu cămaşa verde.
„Unde a fost?”
„Chiar acolo unde ţi-am spus. Probabil nu ai observat-o!”

Am trăit situaţii asemănătoare de nenumărate ori în cei 30 de ani de căsnicie. Înainte ca să fiu căsătorită ştiam că viitorul meu soţ acţiona diferit faţă de mine dar gândeam că voi putea să-l schimb. Când asta nu s-a întâmplat am fost frustrată.

Deşi continui să cred în magia iubirii şi în puterea ei de a ne schimba şi de a ne transforma, mi-am dat seama că Dumnezeu a plănuit lucrurile ca să nu fim identici ci mai degrabă ca să ne completăm unul pe celălalt.

Capacitatea de a te completa unul pe celălalt se bazează pe acceptare, pe respect reciproc şi pe aprecierea diferenţelor dintre noi. Nu este de mirare că studiile despre încetarea relaţiilor interumane au ajuns la concluzia că principala cauză este de obicei lipsa de comunicare.

Iată aici cinci sugestii care m-au ajutat pe mine să fac tot ce pot să ajut căsnicia noastră să meargă:

  1. Să-mi reamintesc mereu de toate calităţile minunate ale soţului meu care m-au făcut să mă îndrăgostesc de el.
  2. Să-mi recunosc defectele ceea ce mă ajută să nu pun atât de mult accentul pe ale sale. „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. 1
  3. Să iert cât pot de repede. „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. 2
  4. Să-mi păstrez simţul umorului. După cum a comentat consilierul matrimonial Mark Gungor: „Ai trecut vreodată pe lângă o oglindă şi să fii şocat de ceea ce vezi? Căsnicia este o oglindă. Trăind atât de aproape de alt om începi să vezi cum arăţi cu adevărat şi unde mai trebuie să ajustezi şi să schimbi”.
  5. Când lucrurile se înrăutăţesc să-I ceri lui Iisus mai mult din dragostea Sa. „Dragostea… acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”. 3 „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. 4
  1. Ioan 8:7
  2. Efeseni 4:32
  3. 1 Corinteni 13:7
  4. 1 Petru 4:8