De‑a lungul vieții mele am avut parte de o serie de consecințe (bine-meritate) ale greșelilor mele. Dar nu o dată s‑a întâmplat și invers, să nu primesc ce meritam. În schimb am primit iertare.

Odată, pe când aveam vreo 12 ani, eram cu familia la mall. Eu trebuia să îmi supraveghez fratele mai mic în timp ce părinții erau la coadă, dar nu am fost atent iar el a plecat de lângă noi și a ajuns aproape de parcare când l‑am găsit. M‑au dojenit aspru părinții? Fii sigur, dar și‑au temperat mustrarea cu iubire și cu milă. În ziua aceea am primit iertare; nu am meritat‑o, dar de atunci nici nu am uitat‑o.

Apoi, când am fost puțin mai mare, am luat odată ceva ce nu era al meu. Când mama m‑a întrebat în legătură cu lucrul acela am simțit că mi se urcă sângele până în vârful urechilor și m‑am gândit Oare de ce am făcut‑o? De acum viața nu va mai fi aceeași! Însă mama m‑a luat în brațe și mi‑a spus că știe că pot fi un om mai bun – iar pentru început ar trebui să returnez imediat obiectul. Și s‑a dovedit că am avut dreptate (dar nu exact cum m‑am așteptat eu) – adică viața mea nu a mai fost la fel după acea lecție usturătoare.

Apoi au urmat încăierările urâte, certurile fără sens și comentariile batjocoritoare din anii adolescenței. Mă purtam urât cu un prieten, un frate sau un părinte, apoi eram rușinat de comportamentul meu știind că îmi provocam singur excludere, respingere sau vreo altă consecință a faptelor mele. Uneori chiar așa se întâmpla. Însă de multe ori aflam și că alții aveau suflete și inimi mai mari decât îmi imaginasem eu și mă iertau, din nou și din nou.

Acum încerc și eu să fiu un soț iubitor pentru soția mea uimitoare și un tată blând pentru cele două fetițe ale mele. În majoritatea timpului mă descurc bine. Dar în unele zile, nu chiar. Uneori nu m‑am purtat bine și atunci mi‑a fost greu să dau ochii cu ele, dar și cu mine. Dar, incredibil, atunci când capul meu era aplecat de rușine, iubirea lor l‑a ridicat și l‑a binecuvântat cu bunătatea lor. Toate acestea mi‑au arătat că viața este un proces lung de învățare.

Iisus i‑a iertat pe cei care L‑au urât, L‑au bătut și L‑au omorât. El a avut răbdare cu ucenicii Lui cât timp se chinuiau să Îi înțeleagă învățăturile. I‑a primit înapoi pe cei care L‑au denunțat și pe prietenii care L‑au rănit adânc. I‑a atins pe cei îndoielnici și pe cei proscriși și le‑a ridicat gentil inimile, binecuvântându‑i cu dragoste nemăsurată. El ne confirmă zilnic că în împărăția Lui este loc pentru noi toți, păcătoși pierduți și singuratici, atunci când venim la El.