Ai avut și tu vreodată o zi din aceea în care parcă totul îți merge pe dos? Era 29 februarie, o zi care vine doar odată la patru ani. Uitându‑mă pe lista mea de lucruri de făcut în aceea zi mi se părea de parcă acea zi a complotat patru ani la rând ca să ceară de la mine patru zile de lucru în 24 de ore!
Mai întâi, aveam un examen reprogramat pentru acea după-amiază, exact când eram singură cu copiii și trebuia să caut pe cineva să aibă grijă de ei cât eu mă duceam în oraș să dau examenul. Avusesem și probleme cu sinuzita toată săptămâna iar acum mă durea cumplit capul, de aceea mă mișcam cu dificultate și, mai mult, gândeam cu dificultate! Trebuia să repet zece module fiindcă nu știam din ce voi da exact examenul.
În mijlocul a toate acestea venea și mama mea din Brazilia pentru o vizită, aterizând cam la aceeași oră când eu eram în examenul meu de două ore. Își lăsase mobilul acasă și nu mi‑a răspuns la emailurile mele tot mai insistente din ultimele cinci zile. Aeroportul unde urma să aterizeze era la trei ore distanță de casa noastră. Aveam nevoie ca ea să ne contacteze pe noi, ca să putem plănui cum să o luăm de la aeroport.
Tot în acea seară – dacă aș fi supraviețuit acelei zile – eram programată să particip la o repetiție de cor în oraș, fiindcă corul nostru urma să cânte peste doar două zile în deschiderea Festivalului Internațional de Cor – un eveniment major în Irlanda! Trebuia să termin de învățat două cântece în poloneză, precum și versurile din latină, engleză și italiană, toate înainte de acea seară!
Eram în pragul lacrimilor și m‑am dus puțin în camera mea să mă adun. Atunci a venit soțul meu și a văzut în ce stare eram. S‑a oferit să se roage pentru mine iar eu, bineînțeles, că nu l‑am refuzat. Ascultând rugăciunea lui, ceva mi‑a atras atenția: „Ajut‑o să se liniștească și să știe că Tu vei aranja toate lucrurile ca să fie bine”. 1
Cum să mă liniștesc? m‑am întrebat eu. Știam că nu o puteam face eu însămi și că trebuia să mă rog ca să îmi las toate poverile din inimă și din minte în grija lui Dumnezeu. Mi‑am început rugăciunea spunându‑I cât de frustrată mă simțeam, câte mă loveau și mă dureau, cât de speriată eram pentru toate necunoscutele zilei. Am enumerat fiecare posibil aspect al zilei, menționându‑I în detaliu lui Dumnezeu că am nevoie să mă liniștesc de stresul zilei. I‑am cerut să îmi dea vreun semn că mă va ajuta, fiindcă în acea clipă nu știam cum voi putea să conduc până în oraș în starea în care mă aflam.
Dintr‑o dată mi‑a venit în minte un verset din Biblie: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v‑o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. 2
Mă întrebam ce anume mă va ajuta în ziua aceea, însă m‑am hotărât să Îi cer lui Iisus acea „pace” pe care a promis‑o, chiar dacă pe moment încă mă simțeam frustrată și nesigură.
Și când am început să mă gândesc mai mult la asta s‑a întâmplat un lucru uimitor. Dintr‑o dată nu m‑am mai simțit frustrată de toate câte îmi treceau prin minte. Nu știu cum să explic, doar că m‑am simțit dintr‑o dată „ușurată”. Pacea pe care o doream mi‑a copleșit mintea și sufletul, iar sentimentul era atât de eliberator că parcă puteam să zbor. Presiunea care mi‑a provocat atâta durere s‑a dus și m‑am calmat. Acum aveam mintea clară. Nu făcusem decât să mă rog și să mă gândesc câteva minute la versetul care îmi venise în minte, dar dintr‑o dată gândeam altfel.
În timp ce mă pregăteam de plecare mă gândeam cu uimire la puterea lui Dumnezeu. Apoi în mașina m‑am rugat ca acest sentiment să persiste fiindcă mă făcea să mă simt bine! Îmi amintesc că mă gândeam: Nu mai sunt panicată. Nu mai sunt în pragul lacrimilor. Este super!
Și iată cum s‑a desfășurat ziua mea, ceea ce mi‑a reamintit încă o dată că Dumnezeu nu ne lasă:
Am ajuns în centru și am găsit cu ușurință loc de parcare. Chiar dacă fusese o zi înnorată, totuși nu a plouat, ceea ce este grozav pentru Irlanda! Am ajuns la clădirea unde urma să dau examenul cu 20 de minute mai devreme și am avut ocazia să vorbesc cu profesoara. I‑am explicat că am o migrenă puternică și că speram să pot trece examenul. Ea m‑a încurajat spunându‑mi că este foarte sigură că mă voi descurca.
Și chiar așa, pe măsură ce parcurgeam examenul am fost bucuroasă să observ că știam majoritatea răspunsurilor. Am terminat printre primii, iar în drum spre casă am fost sunată de mama, care mi‑a spus că a ajuns bine și că a luat un autobuz până în oraș, de unde a luat‑o un prieten comun și a dus‑o la noi acasă.
Apoi am primit un sms de la o altă prietenă, spunându‑mi că pot merge cu ea cu mașina la repetiții. Altă veste bună! Repetiția a mers bine, iar timp de trei ore capul m‑a durut mai puțin, fiindu‑mi mai ușor să mă concentrez.
Era aproape de miezul nopții când am ajuns acasă și m‑am dus la culcare. Soțul mă așteptase și i‑am mulțumit că s‑a rugat pentru mine. I‑am mulțumit și lui Dumnezeu că m‑a ajutat să găsesc pacea Sa, care în mod uimitor a făcut ca ziua mea haotică să decurgă bine.
A doua zi am citit despre semnificația biblică a cuvântului „pace”. Am aflat că în Vechiul Testament cuvântul pace însemna „întregirea, stabilitatea și bunăstarea persoanei în întregul ei”. În Noul Testament pacea făcea de multe ori referință la „liniștea interioară, o combinație între speranță, încredere și liniște a minții și a sufletului”. 3
Am fost uimită când mi‑am dat seama că exact așa mă simțisem și eu în ziua precedentă! Pacea chiar este doar credință, faptul de a te încrede în Dumnezeu că va rezolva, cumva, totul.
Dacă te găsești și tu într‑una din „acele zile” – și să sperăm să nu fie decât odată la un an bisect – roagă‑te și cere‑I lui Dumnezeu să‑ți dea pacea Sa, apoi lasă‑L să preia controlul. Vei fi uimit de soluțiile Sale și de liniștea pe care ți‑o va da. „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus”. 4