Citeam zilele trecute o postare a rabinului Evan Moffic care mi‑a plăcut mult. Iată ultimul paragraf:

„Viața” după cum spunea filozoful Søren Kierkegaard „este trăită înainte și înțeleasă înapoi”. Puterea de a înțelege părțile din urmă ale vieții stă în noi. Nu putem schimba ceea ce s‑a întâmplat, însă putem să‑i schimbăm semnificația. Ceea ce alegem să ne amintim ajută când decidem cine vom deveni. 1

Un bun exemplu în acest sens este Iosif din Vechiul Testament. Iată ce le‑a spus el fraților săi care l‑au nedreptățit: „Voi, negreșit, v‑ați gândit să‑mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi… să scape viața unui popor în mare număr”.2

Mi‑am dat seama că și eu, precum rabinul Moffic, am tendința să rescriu istoria și pentru asta folosesc un așa numit „filtru de răutate” cu care șterg multe din lucrurile rele sau le asociez cu lucruri mai puțin importante.

Există însă și unele lucruri pentru care trebuie să fac un efort conștient când îmi dau seama că mă îndrept către părțile întunecate ale memoriei mele. Trebuie să îmi rearanjez gândurile și să încerc în mod conștient să dau beneficiul îndoielii acelei persoane sau situații care mă deranjează, sau să‑mi reamintesc că deși nu văd nimic bun pe moment, asta nu anulează promisiunea lui Dumnezeu că toate lucrurile lucrează împreună spre binele copiilor Săi.3

O tactică care s‑a dovedit eficientă pentru mine a fost să‑mi spun ceva de genul: „Acel om mă deranjează dar sunt sigur că și eu l‑am deranjat în vreun fel și poate că îi este la fel de greu să lucreze cu mine cum îmi este mie să lucrez cu el”.

Viața este o treabă foarte nuanțată și complexă! Trebuie să recunosc că am judecat cam simplist multe lucruri și am acceptat o realitate despre care nu eram prea bine informat când am judecat anumite chestiuni. Cred însă că sunt capabil să înțeleg mai multe lucruri dacă nu mai încerc să înțeleg oamenii și situațiile cu puterea mea limitată de percepție, ci în schimb să mă bazez pe ceea ce știu că este adevărat din ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

  1. http://michaelhyatt.com/we-are-what-we-remember.html
  2. Geneza 50:20
  3. Vezi Romani 8:28.