L-am întâlnit prima oară pe Ivan în 1995 când colectam ajutoare în Italia pentru a le distribui în taberele de refugiaţi din Croaţia şi Bosnia. Îmi amintesc de zâmbetul lui cald şi de strângerea de mână prietenoasă.

Deabia după câţiva ani ne-am reîntâlnit cu el. Ne-a chemat să ne dăruiască alte câteva cutii de haine şi ne-am dus la casa lui, unde am întâlnit-o şi pe soţia lui, Francesca, şi pe cei doi copii ai lor. De atunci încolo am păstrat legătura şi de-a lungul timpului am învăţat multe unii de la alţii.

Ivan şi Francesca şi-au exprimat de multe ori frustrarea că trebuie să se adapteze unei societăţi care îşi pierde valorile. Şi-ar fi dorit să trăiască altfel, dar nu ştiau cum. Iar la una din vizitele mele mai recente mi s-a părut că ceva era foarte diferit. Un lucru erau mesele suplimentare care curând s-au umplut de un puhoi de copii vioi din vecini. Ivan era foarte ocupat să-i servească şi mi i-a prezentat pe Claudio şi pe Manuela, un cuplu care trăiau şi ei în acelaşi orăşel şi aveau o viziune similară.

Mai târziu am făcut cunoştinţă şi cu alte familii care făceau parte din acelaşi grup numit Gruppi di Acquisto Solidale (Grupul de solidaritate al cumpărătorului). Scopul acestui grup de oameni era să coopereze pentru a cumpăra hrană şi alte produse de consum direct de la producători sau vânzători la preţuri reduse şi să susţină produsele locale, produsele refolosite sau cele ecologice. Ivan şi Francesca (şi copiii lor, acum trei la număr) erau printre fondatorii filialei locale şi găseau întotdeauna o modalitate de a transmite dragoste şi atenţie „vecinilor de aproape şi de departe”.

Cu câteva luni în urmă ei au organizat un prânz pentru un grup de familii defavorizate pe care noi i-am adus la ei acasă. Ei au făcut cu vârf şi îndesat ca toţi cei 16 să se simtă bineveniţi şi ne-au tratat cu cele mai delicioase delicatese de casă. După masă fiecare a primit o sticluţă de ulei de măsline (vezi foto) presat de ei din măslinii din grădina lor.

În timp s-a dovedit că ceea ce odată fusese un experiment a ajuns un mod de viaţă alternativ încercat şi dovedit.