Psalmul 90 este o minunată rugăciune a lui Moise, care include versetul: „Învață‑ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”.1

Ce spune aici, cred eu, este că, dacă am putea să ne vedem viața de la început până la sfârșit am putea înțelege mai bine ce este important.

În ultimii ani au fost multe schimbări în lumea din preajma mea. Multe dintre acestea le puteam prevedea, cum ar fi faptul că copiii mei au crescut, s‑au mutat și și‑au început viețile lor de adulți. Altele au fost neașteptate, precum moartea unor persoane dragi, sau niște schimbări majore în carieră. Am avut multe schimbări în viață și am lăsat o marjă largă pentru lucrurile care aveau să se schimbe. Să trăiesc în locuri noi, să fac lucruri noi, sau să fiu printre oameni noi face parte din viața mea. Dar, în ceea mai mare parte, mă așteptam ca lumea în general să îmi ofere o platformă mai sigură pentru schimbările mele personale.

Însă în ultimii ani s‑a dovedit să fie altfel. Învățăm cu toții că lumea poate și chiar se schimbă radical. Sentimentul de a nu fi în control și de a nu mai ști care sunt parametrii este un sentiment deconcertant. Prea multe se pot schimba! Prea multe pot dispărea! Nu mai aveam liniște sufletească. Oare așa să fi simțit și mulți alții?

Să recunoști că nu ești în control poate fi perturbator. Eu am oscilat între spaimă și panică și, în final, am recunoscut că trebuie să‑mi ajustez modul de gândire. Nu puteam trăi cu această tensiune, apoi a venit disperarea să știu asupra cărui lucru să mă concentrez și cum să văd lucrurile. Inițial nu m‑am rugat cu cuvintele Psalmului, însă ruga mea a fost la fel.

Acesta nu este singurul secret care să te ajute să faci față schimbării, dar pentru mine a a fost un punct cheie, care m‑a ajutat să reîncadrez lucrurile care se schimbau în viața mea și în lume. Perspectiva eternității clarifică lucrurile de zi cu zi.

  1. Psalmul 90:12