În primăvara primului meu an de liceu unele fete au sugerat să exersăm pentru jocul de baschet juniori-seniori şi m-am gândit că ar putea fi amuzant, aşa că m-am dus şi eu. M-am descurcat cam rău la antrenamente, concentrându-mă mai mult asupra prietenelor decât al jocului, dar în ciuda faptului că am enervat câţiva jucători mai competitivi m-am decis să merg până la capăt cu acest meci de baschet care urma să fie şi singurul.

Senioarele au condus pe tot parcursul jocului, în vreme ce coechipierele mele se chinuiau să ţină pasul. Am pasat şi eu mingea de vreo două ori ca pe un cartof fierbinte, bucuroasă să scap de ea cât mai repede cu putinţă. Până când…

Eram cu două puncte în urmă în ultimele secunde ale meciului când una dintre prietenele mele a reuşit să intercepteze mingea. A aruncat-o apoi cât de departe a putut şi mi-am dat seama cu groază că venea direct spre mine. Am prins-o cu uşurinţă dar ce să fac după aceea? Nici una din coechipierele mele nu era aproape de coş.

Probabil că am fost împietrită un moment, nesigură pe ce urma să fac, când l-am văzut în primul rând, în mulţime, pe Stan, unul din băieţii atleţi din clasa mea. El a strigat: „Aruncă mingea! Poţi să o faci!”

Îmi amintesc că m-am uitat la coş din poziţia mea de la mijlocul terenului, am ţintit şi am aruncat cu toată puterea. Ceea ce a urmat îmi este oarecum neclar. Cumva, în mod miraculos, mingea a intrat în coş în ultima secundă iar noi am câştigat meciul!

Când mulţimea m-a înconjurat în momentul meu de glorie, eu îl căutam cu ochii pe Stan. În cele din urmă a venit şi el să mă felicite iar eu i-am spus: „Mulţumesc Stan că mi-ai arătat încredere atunci când am avut nevoie. Tu ai fost cel care a crezut că o pot face şi am reuşit”.

Fiecare dintre noi are nevoie de cineva care să ne însufleţească atunci când feţele mulţimii sunt în ceaţă, când vocile par de neînţeles şi picioarele ni se împleticesc – cineva precum Stan care să ne spună să încercăm atunci când ezităm şi suntem nesiguri, care ne ridică moralul ca să putem încerca imposibilul, care ne spune: „Ştiu că poţi să o faci!” În momentul nostru de glorie, când primim o bătaie pe umăr, ştim în străfundul sufletului că acea persoană este cea care merită laudele.