Într-o zi am văzut în oraş un cântar electronic care, după ce cântărea, corela greutatea la înălţimea individului şi prezenta un grafic care indica dacă persoana era sub greutatea normală, la greutatea normală, peste greutatea normală sau obeză.
Cei care comercializau acest cântar m‑au încurajat să îl încerc şi l‑am încercat. Spre groaza mea însă, această maşinărie fără inimă m‑a declarat obez. OBEZ! Ce aveau cu mine acei vânzători subţirei de zâmbeau pe sub mustaţă? Imaginea pe care o aveam eu în mintea mea despre cum arăta o persoană obeză nu se potrivea cu mine! Sau poate că totuşi se potrivea?
Când am ajuns acasă am examinat dovezile. Într‑adevăr, toţi pantalonii îmi deveniseră atât de strâmţi că trebuia să le lărgesc puțin cureaua când mă aşezam pe scaun. Dar, gândeam eu, la vârsta mea este normal să te împlineşti puţin. M‑am dus să‑mi cumpăr nişte pantaloni mai largi, dar faptul că magazinul nici nu ţinea mărimea care îmi trebuia mie m‑a obligat să accept realitatea. Reflectând asupra acestui lucru mi‑am amintit de versetul din Biblie care spune că trupurile noastre sunt „templul lui Dumnezeu”1. Se pare că templul meu avea mare nevoie de renovare.
Am lecturat puţin pe acest subiect, iar soluţiile mi s‑au părut destul de clare. Dacă îmi doream să slăbesc trebuia să mănânc mai puţin şi să fac mai multă mişcare.
Uşor de spus, greu de făcut. Mie îmi place mâncarea şi, după cum toată lumea ştie, este greu să renunţi la ceva ce îţi place. Esenţa problemei, după cum am observat eu, era că deşi ajunsesem la vârsta mijlocie îmi serveam porţii ca pentru un adolescent în creştere. Deci, nu era necesar să elimin bucuria de a mânca, ci doar să micşorez porţia.
Ţelul meu era să slăbesc 25 kg pentru a ajunge din nou în „zona normală”. Am cumpărat un cântar şi am început să‑mi notez progresul săptămânal, ceea ce m‑a încurajat atunci când am început să slăbesc. Am adoptat şi nişte slogane, precum: „Mănâncă ca să trăieşti; nu trăi ca să mănânci” ceea ce m‑a ajutat să reuşesc să mănânc porţii mai mici. „Este în regulă să te simţi flămând” m‑a ajutat să mă abţin de la a mânca ceva imediat ce stomacul meu începea să chiorăie. „O zi fără gâfâială este o zi fără progrese” m‑a ajutat să înving celălalt uriaş – exerciţiile fizice. La început mi‑a fost greu să intru în ritm cu exerciţiile fizice zilnice, însă după un timp au început să‑mi facă plăcere. „O viaţă sănătoasă dovedeşte alegerea unui stil de viaţă sănătos”, aceasta îmi reamintea că pierderea în greutate şi apoi menţinerea ei necesita un angajament de lungă durată de a mânca corect şi a exersa mai mult.
Acum, după câteva luni, sunt încă în procesul de slăbire (mai am încă 15 kg să dau jos), dar mă simt deja mai bine.
- 1 Corinteni 3:16↑