Biblia conţine multă călăuzire în legătură cu modul în care să ne petrecem timpul şi energia: Ar trebui să-i iubim şi să-i ajutăm pe alţii, 1 să împărţim vestea bună a iubirii lui Dumnezeu, 2 şi să ne concentrăm asupra muncii noastre, 3 asta ca să numesc câteva dintre ele. Însă Biblia ne învaţă şi faptul că uneori este mai bine să stăm liniştiţi şi să-L lăsam pe Dumnezeu să lucreze pentru noi.

„Voi merge la pescuit”, le-a spus Simon Petru celorlalţi ucenici. 4

„Vom merge cu tine”, i-au răspuns ceilalţi.

Aceasta se petrecea în săptămânile după moartea lui Iisus. Ucenicii Îl văzuseră de două ori de la învierea Sa, 5 însă se pare că erau încă debusolaţi în ceea ce priveşte ce urmau să facă în continuare. Unii fuseseră pescari înainte ca IIsus să-i cheme să-L urmeze, 6 şi probabil că cea mai logică alegere era să revină la ocupaţia lor anterioară – plus că era ceva ce puteau face.

Dar uneori a face ceva nu ne duce prea departe.

Nu i-a dus prea departe nici pe Simon şi pe tovarăşii lui de pescuit. „Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea”.

Mulţi ne putem raporta la această situaţie. Ne ţinem ocupaţi, facem activ ceva, dar nu ajungem totdeauna prea departe sau să realizăm prea multe.

Imaginează-ţii pe ucenici în dimineaţa următoare, obosiţi, descurajaţi şi înfometaţi. Lucraseră din greu toată noaptea şi fără rezultat. În plus, un aparent străin îi cheamă de la mal: „Aveţi ceva de mâncare?” Nu, nu aveau nimic! De abia după ce străinul i-a sfătuit să „[arunce] mreaja în partea dreaptă a corăbiei” au început să ghicească că străinul ar putea fi Iisus.

Au făcut ce le-a spus Domnul iar de data aceasta au prins ceva peste – 153 mai exact. Totuşi, când au ajuns la ţărm au văzut deja peşte prăjindu-se pe foc şi pâine proaspătă. Se pare că nu fusese necesar ca ei să pescuiască toată noaptea. Domnul lor era suficient de capabil să le satisfacă nevoile.

Următoarea dată când simţi că eforturile tale nu te duc niciunde, aminteşte-ţi că Dumnezeu nu se aşteaptă şi nici nu vrea ca noi să facem în continuu câte ceva; El vrea ca uneori pur şi simplu să trăim. Câteva minute de meditaţie în linişte înainte de a începe o zi aglomerată pot conta pentru rezultatul acelei zile. Fii cu Dumnezeu la start, iar El va fi cu tine pe tot parcursul.

  1. Vezi Ioan 15:12; Matei 19:21.
  2. Vezi Marcu 16:15.
  3. Vezi 1 Tesaloniceni 4:11.
  4. Citeşte această poveste în Ioan 21:3-13.
  5. Vezi Ioan 21:14.
  6. Vezi Matei 4:18,21.