Când mă gândesc la neuitatul meu prim an de facultate îmi vine în minte un tânăr deșirat, de doi metri, cu părul lung și negru. Steve era student în an terminal în secția mea, dar ne‑am întâlnit prima oară la ora de educație fizică. Mi‑a câștigat admirația fiindcă a decis să se așeze lângă mine, în primul rând al amfiteatrului, locul evitat de majoritatea elevilor. Deși de‑abia l‑am recunoscut, fiindcă l‑am văzut foarte puțin în sala secției, totuși el m‑a salutat dând din cap.
Apoi am avut o pauză de două ore până la cursul următor și m‑am hotărât să merg la o sală de lectură din apropiere să mă pregătesc pentru testul următor din Odiseea. Spre surprinderea mea Steve era deja acolo, cu o cafea alături, aplecat peste Neguțătorul din Veneția. Se pare că avea și el aceeași pauză de două ore. M‑am așezat vis-a-vis de el și mi‑am scos cartea de studiu, prea timidă să spun ceva, fiindcă am învățat deja să nu trec granița dintre studenții în ani terminali și boboci. Steve parcă voia să spună uneori ceva, însă nu a spus nimic, așa că tăcerea puțin ciudată, dar aproape prietenoasă, dintre noi a domnit timp de două ore.
Câteva săptămâni la rând, în fiecare marți, noi doi stăteam vis-a-vis la aceeași masă și studiam în tăcere. Însă prezența lui umană prietenoasă a ușurat orele singuratice de memorare și analiză cu care se confruntă fiecare student. Puterea lui de studiu concentrat era un exemplu excelent pentru mine, fiindcă eu eram ușor de distras și ușor de entuziasmat de lumea mare și complexă a facultății. Precum spune proverbul: „După cum fierul ascute fierul, tot așa și omul ascute alt om”. 1
În cele din urmă, într‑o zi călduroasă, Steve vru să pornească ventilatorul în sala de lectură și, ca un gentleman, îmi ceru mai întâi permisiunea. În conversația care a urmat am descoperit pasiunea amândurora pentru Shakespeare, pentru lingviști și pentru dna Lee, cea mai populară profesoară din departamentul nostru. A fost foarte bucuros să‑mi dea informații utile pentru cursurile de prim an pe care le urmam și mi‑a recomandat niște cursuri interesante.
În restul semestrului, studiul nostru de marți a fost punctat și de conversații ușoare și chiar de glume. Ne salutam pe coridor și în semestrul următor am ales unele din aceleași cursuri. Steve nu prea avea de câștigat din conversațiile cu mine și mi‑am dat seama că nu era doar pasiunea noastră comună pentru învățătură, dar și mila față de mine, ca boboc neștiutor ce eram, așa cum fusese și el cândva, de aceea nu a lăsat convențiile sociale să‑l împiedice să dea o mână de ajutor.
Când eu am ajuns în anul doi, el a terminat și am pierdut legătura. Însă îi voi fi întotdeauna recunoscătoare pentru ceea ce m‑a învățat prin exemplul său: când normele sociale sunt în conflict cu bunătatea, trebuie să lași bunătatea să aibă ultimul cuvânt. Ar trebui să renunțăm la norme sociale care promovează excluderea, cum ar fi separarea dintre studenții în an terminal și boboci la facultatea mea, ca să ne putem împlini responsabilitatea de a‑i iubi pe cei cu care intrăm în contact. Mai mult, acele zile de marți mi-au arătat că o prietenie bună nu este clădită neapărat pe sociabilitate sau pe șarm exterior. Tot ce are nevoie o prietenie bună este respect reciproc, combinat cu interese comune și cu ceea ce apostolul recomandă: „Mai presus de toate acestea, îmbrăcați‑vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii”. 2
Aș merge de o sută de ori până în adâncul mării ca să înveselesc un suflet deprimat. Este bine pentru mine să am probleme ca să știu cum să vorbesc în cunoștință de cauză cu omul istovit. – Charles Spurgeon (1834-1892)
Cel mai profund principiu al naturii umane este setea după apreciere. – William James (1842-1910)
Cuvintele de bunătate nu costă prea mult… însă realizează multe. – Blaise Pascal (1623-1662)
Subestimăm de prea multe ori puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unui compliment sincer sau a celui mai mic gest că ne pasă, toate acestea având potențialul de a schimba o viață. – Leo Buscaglia (1924-1998)
Încearcă timp de o zi să vorbești cât mai puțin cu putință. Încearcă să nu te gândești la tine. Când vrei să spui o poveste, mai bine pune o întrebare. Când ești tentat să spui: „A da, același lucru mi s‑a întâmplat și mie”, mai bine întreabă: „Cum te‑a făcut să te simți?”… La sfârșitul zilei, fă o listă cu tot ce ai învățat. Cât de multe ai fi ratat dacă îți petreceai tot timpul vorbind doar despre tine însuți? – Linda Kaplan Thaler și Robin Koval, The Power of Nice(Puterea bunătății) (New York: Doubleday, 2006)