Fără dușmani nu există război.
Recent am urmărit filmul Joyeux Noël (Christian Carion 2005), care prezintă povestea unui eveniment foarte bine documentat ce a avut loc pe câmpul de bătălie în Franţa, în ajunul Crăciunului 1914.
Într‑una din bătăliile din Primul Război Mondial au fost implicaţi în jur de 3000 de soldaţi, scoţieni, francezi şi germani. În ajun de Crăciun, cineva din partea germană a început să cânte „Silent Night”. Scoţienii au răspuns cu un acompaniament la cimpoi şi nu după mult timp toate trei părţile cântau împreună acelaşi cântec, fiecare din tranşeele lor, la 100 de metri depărtare unii de alţii, din aceleaşi tranşee din care se omorau unul pe celălalt cu doar câteva ore înainte. Ce contrast!
Motivați să caute pacea de acest universal cântec de dragoste, părțile combatante s‑au aventurat din tranşeele lor şi au căzut de acord la un armistiţiu neoficial. În unele părţi, pe linia de front, acest armistiţiu a durat chiar zece zile. Duşmanii au schimbat între ei fotografii, adrese, ciocolată, şampanie şi alte daruri mărunte. Şi‑au dat seama că au în comun mai multe decât au crezut, printre care şi o pisică, care se ducea de la unii la alţii şi se împrietenise cu toţi şi pe care ambele părţi o considerau mascota lor.
Duşmanii de odinioară au comunicat între ei pe cât au putut mai bine în limba celuilalt. Comandantul german, Horstmayer, i‑a spus locotenentului francez Audebert: „Când vom lua Parisul, totul se va sfârşi. Atunci mă vei putea invita la un pahar la tine acasă pe Rue Vavin!” Audebert i‑a răspuns: „Nu trebuie să crezi că trebuie să invadezi Parisul ca să bei la mine acasă”.
Prietenia care s‑a născut între cele două părţi a fost mult mai mult decât o simplă politeţe. În dimineaţa următoare ridicării armistiţiului de Crăciun fiecare dintre părţi a avertizat partea adversă despre bombardierele ce vor fi trimise de la unităţile lor de artilerie. Noul simţ al camaraderiei a fost atât de puternic, până acolo că unii soldați au fost primiți în tranșeul părții adverse să fie protejați.
Ce a produs o asemenea transformare uluitoare? Totul a pornit de la dragostea Crăciunului, prin muzică.
Acest incident ne reaminteşte că există o soluţie pentru război şi anume, să nu‑i mai privim pe duşmanii noştri ca pe nişte draci împieliţaţi ci să învăţăm să‑i iubim, așa cum ne‑a învățat Iisus să facem. 1 Unii argumentează că acest lucru este mai uşor de spus decât de făcut şi au dreptate. Însă nu este imposibil. Trebuie să învăţăm să trecem peste diferenţele exterioare de rasă, culoare, crez și ideologie şi să înţelegem că fiecare are aceeaşi nevoie – dragostea. Fiecare are nevoie să iubească şi să fie iubit. Dacă am depune efortul să ne cunoaştem mai bine cu cei care, la prima vedere, avem foarte puţine în comun, este posibil să ajungem la concluzia că, precum soldaţii de pe front, avem în comun mai multe decât ne‑am fi imaginat.
Dacă ne gândim că Primul Război Mondial a durat încă trei ani după acel incident şi că 20 de milioane de vieţi s‑au pierdut, plus zeci de alte războaie de atunci încolo, în care s‑au pierdut alte milioane de vieți, s‑ar putea trage concluzia că acel gest de prietenie şi bunătate din Ajunul Crăciunului a fost zadarnic. Soldaţii care au participat la acel gest au fost pedepsiţi aspru. Superiorii lor, să se asigure că nu vor mai exista astfel de incidente, au ordonat bombardamente şi mai puternice de Crăciunul următor. Cu toate acestea povestea de pace în mijlocul războiului trăieşte şi continuă să dărâme barierele ce i‑ar putea transforma pe potenţialii prieteni în duşmani. În final şi la urma urmei este o mărturie a puterii dragostei lui Dumnezeu, ceea ce este esenţa Crăciunului.
O rugăciune de Crăciun
Atribuită lui Robert Louis Stevenson (1850-1894)
Dumnezeule iubitor, ajută‑ne să ne reamintim de nașterea lui Iisus și să o împărtășim prin cântările îngerilor, bucuria păstorilor și reverența magilor. Să închidem ușa urii și să deschidem ușa iubirii, în toată lumea. Cu fiecare dar să transmitem bunătate și cu fiecare urare gânduri bune. Eliberează‑ne de rău prin binecuvântarea pe care o aduce Hristos. Iar gândurile noastre să fie de recunoștință și inimile pline cu iertare, de dragul lui Iisus. Amin.
- Vezi Matei 5:44.↑